Hugh Grant așteaptă al cincilea copil
Actorul britanic Hugh Grant așteaptă al cincilea copil - alături de prietena sa producătoarea TV suedeză Anna Eberstein, informează London Evening Standard.
Foto: Gulliver/Getty Images
Copilul va fi al cincilea pentru actor în ultimii şapte ani şi al treilea pentru Hugh şi partenera sa.
Chiar dacă actorul nu a anunţat personal vestea, mama lui Eberstein, Susanne, a confirmat unui ziar suedez că fiica sa aşteaptă un copil.
"Sunt foarte fericită că voi mai avea un nepot.Va naşte destul de curând", a precizat Susanne, citată de Agerpres.
Grant şi Eberstein, care au putut fi văzuţi duminică la gala decernării Globurilor de Aur, au împreună doi copii, un fiu, John, născut în 2012, şi una al doilea copil, născut în decembrie 2015.
Numele celui de-al doilea copil a rămas însă un mister. Naşterea sa a fost confirmată în 2015 de mama Annei în ziarul suedez Örnsköldsviks Allehanda.
Grant mai are doi copii cu Tinglan Hong: Tabitha, născută în 2011, şi Felix, născut în 2013.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News