Live

Céline Dion nu-şi mai poate controla muşchii din cauza bolii, spune sora ei

Data publicării:
Céline Dion nu-şi mai poate controla muşchii din cauza bolii, spune sora ei FOTO: Getty Images

Céline Dion "nu-şi controlează muşchii", a declarat sora ei, cântăreaţa suferind de o boală autoimună numită sindromul persoanei rigide. Vorbind pentru site-ul canadian 7 Jours, Claudette Dion a declarat că Céline "munceşte din greu" pentru a combate boala, dar că viitorul carierei sale de cântăreaţă este incert.

"În visele noastre şi ale ei, ideea este să se întoarcă pe scenă. În ce stare? Nu ştiu", a spus Claudette.

Dion suferă de ceva timp de spasme musculare incontrolabile. În ianuarie 2022, Dion a anulat datele turneului după ce a avut spasme "severe şi persistente". În decembrie, ea şi-a anunţat fanii: "Mă confrunt de mult timp cu probleme de sănătate şi a fost foarte dificil pentru mine să fac faţă acestor provocări... Din păcate, aceste spasme afectează fiecare aspect al vieţii mele de zi cu zi, provocând uneori dificultăţi atunci când merg şi nepermiţându-mi să îmi folosesc corzile vocale pentru a cânta aşa cum sunt obişnuită".

În mai 2023, pe măsură ce boala persista, a anulat toate turneele viitoare, spunând: "Muncesc din greu pentru a-mi recăpăta forţele, dar turneele pot fi foarte dificile chiar şi atunci când eşti 100%... Vreau să ştiţi cu toţii că nu renunţ".

Diagnosticat pentru prima dată în 1956, sindromul persoanei rigide este o afecţiune rară şi incurabilă, care afectează coloana vertebrală şi creierul, determinându-i să suprastimuleze muşchii şi să provoace spasme.

Sora ei a adăugat că multe persoane au contactat fundaţia pentru a-i oferi sprijin: "Oamenii ne spun că o iubesc şi că se roagă pentru ea. Ea primeşte atât de multe mesaje, cadouri, cruciuliţe binecuvântate".

 

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertisment dur: România se află primul loc în UE la decese din cauze tratabile. Care sunt bolile cu cea mai mare mortalitate

Amenințare „fără precedent” pentru viața pe Pământ: Bacterii create în laborator ar putea provoca infecții mortale imposibil de oprit

Restricții ca în pandemia de COVID-19 din cauza poluării, în Pakistan. Copiii sunt cei mai expuși la bolile generate de smog

Mesajul emoționant postat de Adele după ce s-a întâlnit cu Celine Dion la un concert: „Cuvintele nu pot descrie ce însemni pentru mine”

Partenerii noștri