Adrian Schiller, actorul din „The Last Kingdom” şi „Victoria”, a murit „subit” la 60 de ani
Adrian Schiller, actorul din "The Last Kingdom" (Netflix) şi "Victoria" (ITV), a murit „subit” la vârsta de 60 de ani, a confirmat agentul său, scrie BBC.
„Moartea sa a fost bruscă şi neaşteptată şi nu sunt disponibile încă alte detalii”, a spus el. „A murit mult prea devreme, iar noi suntem devastaţi de această pierdere”.
Schiller apăruse cel mai recent în producţia de teatru "The Lehman Trilogy" din Australia, iar agentul său a declarat că actorul "abia aştepta să continue turneul internaţional în San Francisco", scrie News.ro.
Aducându-i un omagiu pe reţelele de socializare, directorul demisionar al Teatrului Naţional, Rufus Norris, a declarat că este "profund întristat şi şocat" de pierderea unui membru al companiei.
"Adrian a fost un actor minunat, iar Teatrul Naţional a avut plăcerea de a lucra cu el pe durata întregii sale cariere", a spus el.
Anul trecut, Schiller a făcut parte din distribuţia piesei "The White Factory", jucată la Marylebone Theatre.
Într-o declaraţie pe X, fostul Twitter, teatrul a spus că este "devastat să audă de moartea incredibilului actor".
De-a lungul carierei sale a mai apărut pe scenă în "Every Good Boy Deserves Favour", "The Veil", "The Captain of Kopenick", "The Hour We Knew Nothing of Each Other" şi "Le Bourgeois Gentilhomme".
Schiller a fost cunoscut şi pentru apariţia sa în două episoade din serialul poliţist BBC "Death In Paradise", în rolul lui Pasha Verdinikov.
A apărut în dramele istorice "The Musketeers" pe BBC şi "The Devil's Whore" pe Channel 4. El a fost văzut pe ecran în ianuarie în rolul unui infractor, pe nume Drake Underwood, într-un episod din serialul poliţist BBC "Father Brown", despre un jaf care a mers prost.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News