Live

Filmul „Black Panther”, a cincea cea mai profitabilă lansare din toate timpurile

Data publicării:

Filmul „Black Panther”, prima adaptare Marvel pentru marile ecrane cu un supererou de culoare, a generat încasări record în primul weekend pe marile ecrane americane, care adunate cu cele realizate la nivel internaţional însumează aproximativ 387 de milioane de dolari.

În cinematografele nord-americane filmul - al cărui buget a fost de 200 de milioane de dolari - a generat încasări de 192 de millioane de dolari, potrivit cifrelor preliminare. Aceasta este a cincea cea mai profitabilă lansare în SUA din toate timpurile şi a doua cea mai profitabilă lansare a unui film cu eroi Marvel, după „The Avengers”, care a generat încasări de 207,4 milioane de dolari în primele trei zile.

Pe pieţele internaţionale, încasările au fost de 169 milioane de dolari, pe parcursul weekendului, potrivit The Hollywood Reporter.

Un alt record îl reprezintă cea mai profitabilă lansare pentru un regizor afro-american. Filmul cineastului Ryan Coogler a depăşit „Deadpool”, care a generat, în 2016, încasări de 152,2 milioane de dolari în decurs de patru zile (cu ocazia sărbătorii Presidents Day).

Producţia, cu Chadwick Boseman în rol principal, a rulat în 4.020 de săli şi, potrivit comScore, 37% dintre plătitorii de bilete pentru proiecţiile „Black Panther” au fost persoane de culoare. Caucazienii au fost următorul cel mai improtant grup - 35%, urmaţi de hispanici - 18%.

Referitor la piaţa internaţională, „Black Panther” ocupă locul al 15-lea între cele mai profitabile debuturi din toate timpurile. Weekendul acesta, filmul s-a aflat pe primul loc în box office în aproape toate ţările în care a fost lansat. 

Coreea de Sud conduce cu 25,3 milioane de dolari, a cincea cea mai mare sumă încasată de un film străin în decurs de trei zile. Îi urmează Marea Britanie/ Irlanda, cu 24,8 milioane de doalari. 

Doar două filme au avut premiera pe piaţa americană weekendul trecut - animaţia „Early Man” şi drama „Samson”.

„Early Man” s-a plasat pe locul al şaptelea, cu 3,15 milioane de dolari încasări în cele trei zile de weekend, iar „Samson”, pe locul al zecelea, cu 1,97 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.

Filmul „Peter Rabbit”, regizat de Will Gluck, cu James Corden, Sia, Fayssal Bazzi, Domhnall Gleeson, Colin Moody şi Sam Neill în distribuţie, a coborât - după al doilea weekend de la lansare - pe locul secund, după ce a avut încasări de 17,25 milioane de dolari.

Pelicula „Fifty Shades Freed”, a treia şi ultima din seria erotică, a coborât două locuri, până pe trei, după ce în ultimele trei zile a generat încasări de 16,94 de milioane de dolari.

După nouă săptămâni de la premieră, filmul de aventuri „Jumanji: Welcome to the Jungle” a generat încasări de 7,94 de milioane de dolari.

Drama „The 15:17 to Paris”, regizată de Clint Eastwood, a coborât, după al doilea weekend, două poziţii, până pe cinci, cu încasări de 7,68 de milioane de dolari.

Musicalul „The Greatest Showman”, cu Hugh Jackman în rol principal, lansat în urmă cu nouă săptămâni, ocupă locul al şaselea, după ce în weekend a generat încasări de 5,1 milioane de dolari.

Thrillerul „Maze Runner: The Death Cure”, regizat de Wes Ball, se află pe locul al optulea, după ce, în weekend, a generat încasări de 2,5 milioane de dolari.

Biografia horror „Winchester”, regizată de fraţii Spierig, cu Helen Mirren în rol principal, s-a plasat pe locul al nouălea, după ce a generat - în al treilea weekend de la premieră - 2,2 milioane de dolari.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Fără să știe că e filmată, "cea mai frumoasă actriță din lume" a izbucnit în lacrimi, în timpul unui show celebru

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Gladiatorul 2” va prezenta cea mai mare secvență de acțiune făcută vreodată de Ridley Scott. A apărut un nou trailer

VIDEO. Accident spectaculos: Un tren lovește în plin un trailer care transporta mașini și care rămăsese blocat la trecerea de nivel

Regretatul actor Chadwick Boseman nu va fi înlocuit în Black Panther II

Un trailer încărcat cu mașini a luat foc pe Autostrada A1. Automobilele noi s-au făcut scrum

Partenerii noștri