Actorul Robert Pattison are COVID. Filmările la „The Batman”, oprite la doar câteva zile după ce se reluaseră
Actorul Robert Pattison a fost confimat cu COVID-19, ceea ce a determinat oprirea filmărilor la producția „The Batman”, la doar câteva zile după ce tocmai se reluaseră, relatează The Guardian.
Un purtător de cuvânt de la studiourile Warner Bros a confirmat că un membru al echipei care lucrează la producția „The Batman” a fost confirmat cu noul coronavirus, dar nu a oferit nume. A precizat doar că persoana respectivă în prezent este în izolare, iar filmările sunt întrerupte temporar.
Publicațiile Vanity Fair și Hollywood Reporter citează însă surse sub acoperirea anonimatului care spun că este vorba chiar despre starul filmului, Robert Pattinson.
Filmările, care au loc în Hertfordshire, în Marea Britanie, tocmai se reluaseră de trei zile, după ce în martie au fost suspendate din cauza pandemiei.
Noua producție în franciza „The Batman” este așteptată să iasă pe piață în toamna anului 2021. În filmul regizat de Matt Reeves mai joacă Zoë Kravitz, Paul Dano și Colin Farrell.
Robert Pattinson, declarat anul acesta cel mai frumos bărbat din lume, este cel mai tânăr actor care joacă rolul lui Batman. În vârstă de 36 de ani, el a fost starul francizei „Amurg”.
Redactor: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News