PASTILA DE LIMBĂ. Ce înseamnă „cutia Pandorei”
În emisiunea „Pastila de limbă” am mai vorbit despre expresii care fac trimitere la mitologie: călcâiul lui Ahile, muncile lui Hercule, grajdurile lui Augias, pânza Penelopei sau firul Ariadnei. Vă propun o nouă incursiune în mitologie, aşa cum făceam pe când eram copii şi citeam „Legendele Olimpului" de Alexandru Mitru. De data asta, expresia de care ne ocupăm este „cutia Pandorei”, spune Radu Paraschivescu.
Ciolacu, criză de furie
Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații
Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025
Care este legătura dintre studii și nivelul de trai
Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală
Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)
Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”
Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții
Rafael Nadal s-a retras
Sensul de astăzi al expresiei este, conform dicţionarelor, acela de „dar perfid şi provocator de imense suferinţe, pe care cineva îl primeşte cu naivitate”. E momentul să vedem cum s-a ajuns aici, cine este Pandora, ce este cutia Pandorei şi cine este naivul care a primit în dar atâtea şi atâtea suferinţe.
După ce fiul de titan Prometeu a furat focul sacru din Olimp, din fierăria lui Hefaistos, şi l-a dus pământenilor, Zeus, stăpânul Olimpului, mai-marele peste zei şi deţinătorul tunetelor, a decis să se răzbune. El l-a chemat pe Hefaistos şi i-a poruncit să plămădească, din apă şi din lut, o fecioară de o frumuseţe fără seamăn. O fecioară muritoare, dar cu chip de zeiţă, pe care zeii s-o înzestreze apoi cu darurile cele mai alese şi s-o trimită pe pământ.
Aşa s-a şi întâmplat. Atena i-a ţesut fetei straie frumoase, cum nu ţesuse până atunci nici măcar pentru zeiţe, Afrodita i-a dăruit puterea de-a sădi iubirea în inimile bărbaţilor, Hermes i-a dat glas ademenitor şi ochi irezistibili, iar Hefaistos i-a meşterit o cutie de aramă, închisă cu un capac. În cutie Zeus a pus mai multe daruri, după care i-a spus fetei că se va numi Pandora. (Acest nume vine din „pan”, care înseamnă „tot”, şi „doron”, care înseamnă „dar”.) Pe urmă Zeus a sfătuit-o pe Pandora să aibă grijă de tot ce au făcut zeii pentru ea, iar cutia să i-o dăruiască bărbatului care o va lua de soţie. Nimănui altcuiva.
Însoţită de Hermes, „zeul-pristav”, cum spune Alexandru Mitru în „Legendele Olimpului”, Pandora a ajuns pe pământ, unde toţi bărbaţii s-au strâns în jurul ei, vrăjiţi de frumuseţea, de glasul şi de graţia purtărilor ei. Toţi şi-ar fi dorit-o de soţie, în afară de Prometeu, care, deşi fusese sedus şi el de fată, bănuia că un dar primit de la Zeus putea să ascundă lucruri cumplite. „Când Zeus ne trimite daruri, oricât sunt de ispititoare, feriţi-vă de vicleşug”, le-a spus el celorlalţi bărbaţi adunaţi împrejurul fetei.
Singurul care a nesocotit vorbele lui Prometeu a fost chiar fratele lui, titanul Epimeteu. Săgetat de Eros drept în inimă cu săgeata iubirii, la rugămintea Afroditei, Epimeteu s-a îndreptat spre Pandora şi a anunţat pe toată lumea că are de gând să şi-o facă soaţă. La rândul ei, Pandora s-a învoit şi, aşa cum fusese învăţată de Zeus, i-a dăruit lui Epimeteu cutia de aramă făurită de Hefaistos şi umplută de stăpânul Olimpului.
Iar de aici, propun să-i dăm cuvântul lui Alexandru Mitru: „Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. Credea că-s daruri preţioase. Când colo, din acea cutie s-au ridicat, zburând în cete, toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. S-au răspândit minciuna, ura, grija, zavistia (adică invidia), necazul, durerea, suferinţa, foamea şi setea, molimele negre, ba chiar şi moartea, hâda moarte. Toate cu înfăţişări de spaimă, înaripate, însă mute, s-au împrăştiat care-ncotro, umplând pământul şi făcându-şi cuiburi în toate cele patru zări. Văzând Epimeteu că ies atâta rele din cutie, a şi trântit la loc capacul. Dar prea târziu se deşteptase. Năpastele se înălţaseră şi lumea le purta în cârcă. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică, firavă şi cu aripi slabe. Ea nu apucase să mai zboare şi purta numele Speranţa. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei, ca s-o aducă pe pământ: rele, nenorociri şi boale (adică boli)”.
Astăzi, expresia „cutia Pandorei” e folosită destul de des în presă. Uneori cum se cuvine, alteori prin devieri de la sensul iniţial. O răsfoire a ziarelor e suficientă pentru a aduce sub ochi enunţuri de genul: „Crima de la metrou a deschis cutia Pandorei în ceea ce priveşte siguranţa călătorilor”, „Atacul furibund al Elenei Udrea deschide o veritabilă cutie a Pandorei” sau „Trebuie văzut cine a deschis cutia Pandorei din politica românească de după 1989”. Ba mai mult, un titlu caraghios, din care aproape că nu ştii ce să mai crezi, anunţă după cum urmează: „Cutia Pandorei există! Au deschis-o cercetătorii olandezi!”.
(Urmăriți „Pastila de limbă” a lui Radu Paraschivescu în fiecare duminică de la ora 19:50. Arhiva emisiunii, aici.)
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News