Live

Muzica reggae din Jamaica, inclusă de UNESCO pe lista patrimoniului cultural al umanităţii

Data publicării:
Foto: Wikipedia

Muzica reggae din Jamaica a fost inclusă joi pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii de un comitet specializat al UNESCO, care s-a întrunit la Port-Louis, capitala insulei Mauritius, informează Agerpres.

Includerea pe această listă reprezintă de obicei o modalitate de a asigura protecţia de care au nevoie anumite ritualuri culturale, dar şi o creştere a gradului de conştientizare în rândul publicului larg în legătură cu importanţa unor astfel de elemente culturale.

Deşi cel mai cunoscut artist reggae este fără îndoială jamaicanul Bob Marley, ale cărui piese sunt difuzate cu regularitate în barurile de pe plaje şi în căminele studenţeşti din lumea întreagă, participanţii la această reuniune UNESCO au notat influenţa mult mai largă pe care a dobândit-o acest gen muzical şi dimensiunea sa politică.

„Contribuţia sa la discursul internaţional în chestiuni precum nedreptate, rezistenţă, iubire şi umanitate subliniază dinamicile acestui element cultural care este în egală măsură cerebral, socio-politic, senzual şi spiritual”, au declarat reprezentanţii UNESCO, referindu-se la muzica reggae.

Reggae s-a alăturat astfel unei liste ce include aproximativ 400 de tradiţii culturale (cântece, dansuri, specialităţi gastronomice şi sărbători), care variază de la pizza napolitană la zaouli - muzica şi dansul comunităţii gouro din Coasta de Fildeş.

Comitetul UNESCO, reunit până sâmbătă pentru a examina 40 de cereri de înscriere, a inclus miercuri pe aceeaşi listă şi tehnica de fabricare a parfumurilor din oraşul francez Grasse.

Istoria muzicii reggae

Genul reggae, a cărui candidatură a fost depusă de Jamaica, a apărut la sfârşitul anilor 1960. Stil muzical provenit din ska şi rocksteady, el a integrat apoi şi influenţe din jazz şi blues-ul american.

Această muzică a devenit foarte repede populară în Statele Unite şi Marea Britanie, importată de numeroşii imigranţi jamaicani stabiliţi în cele două ţări după Al Doilea Război Mondial. Reggae se revendică adeseori drept o muzică a celor oprimaţi, abordând în versurile sale chestiuni sociale şi politice, precum închisoarea şi inegalităţile dintre oameni.

Reggae este indisolubil asociat cu rastafarismul, o mişcare spirituală care îl sacralizează pe împăratul etiopian Haile Selassie şi promovează utilizarea de "ganja" (marijuana).

În 1968, cântecul "Do the Reggae" al grupului Toots & The Maytals a fost primul single din lume care a folosit numele "reggae", ce a cunoscut apoi un succes uriaş pe plan mondial graţie pieselor lansate de Bob Marley şi grupul său, The Wailers, precum "No Woman, No Cry" şi "Stir It Up".

„Reggae este exclusiv jamaican”, a declarat Olivia Grange, ministrul Culturii din această insulă din Marea Caraibilor, înainte de votul de joi al comitetului UNESCO. „Este o muzică pe care noi am creat-o şi care a pătruns apoi peste tot în lume”, a adăugat ea.

Spre deosebire de lista patrimoniului mondial, lista patrimoniului cultural imaterial nu este întocmită în funcţie de criterii „de excelenţă sau de exclusivitate”, potrivit UNESCO. Ea nu încearcă să grupeze „patrimoniul cel mai frumos”, ci să reprezinte diversitatea patrimoniului cultural imaterial, să evidenţieze cunoştinţe şi tradiţii ale comunităţilor umane.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sake, „darul divin” al Japoniei, a fost inclus de UNESCO în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității

Mâncarea attiéké din Coasta de Fildeş a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. Cum se prepară și când se consumă

România cheltuiește mai puțini bani pentru educație decât Benin și Zambia, raportat la PIB

Insulele grecești unde liniștea e cuvântul de ordine. Sunt perfecte pentru iubitorii de plaje și drumeții

Partenerii noștri