Live

Data până la care statul vrea să restituie donațiile pentru „Cumințenia Pământului”

Data publicării:

Statul român vrea să restituie integral donaţiile făcute pentru „Cuminţenia Pământului” până pe 31 decembrie 2018, iar proiectul de hotărâre semnat de prim-ministrul Viorica Dăncilă se află în dezbatere publică până pe 10 martie, potrivit site-ului cultura.ro.

Sumele de bani colectate potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea unul bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria Tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, cu completările ulterioare, respinsă prin Legea nr. 19/2017, se restituie donatorilor integral din contul de disponibilităţi deschis la Trezoreria Statului şi/ sau din conturile deschise la instituţiile de credit, până la data de 31 decembrie 2018, se arată în proiect, potrivit News.ro.

Sumele colectate în lei vor fi restituite pe bază de ordin de plată din contul de disponibilităţi deschis de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale la Trezoreria Statului şi/ sau din conturile în lei deschise la instituţiile de credit. Cele în valută vor fi restituite pe bază de ordin de plată din conturile în valută deschise de MCIN la instituţiile de credit.

Sumele colectate în numerar vor fi restituite persoanelor fizice sau juridice care şi-au exprimat această opţiune în mod expres.

Dacă MCIN nu deţine suficiente informaţii pentru identificarea anumitor donatori, instituţia va comunica public pe pagina proprie de internet şi prin mass-media necesitatea transmiterii informaţiilor necesare în vederea restituirii sumelor donate.

Donatorii neidentificaţi vor depune la MCIN la adresele, inclusiv prin poşta electronică, comunicate public pe site-ul propriu, precum şi pe alte căi mediatice, o cerere de restituire a sumelor, până la data de 30 septembrie 2018.

Persoanele fizice sau juridice care au donat bani şi care nu doresc restituirea lortrebuie să îşi exprime alegerea în scris, către MCIN, până pe 15 mai 2018.

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va comunica public, lunar, informaţii privind desfăşurarea efectivă a restituirii sumelor.

Pentru donaţiile făcute prin SMS, cursul valutar la care se va face returnarea sumei de 2 euro către donatorul final este cel din data rectificării pe factură/ bonusarea la numărul de telefon în cazul cartelei prepay.

Sumele donate conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2016, respinsă prin Legea nr. 19/2017, pentru care persoanele fizice sau juridice şi-au exprimat opţiunea de restituire sau pentru care donatorii nu au putut fi identificaţi indiferent de modalitatea de colectare sau care nu au putut face dovada donaţiei, până la 31 decembrie 2018, se fac venituri la bugetul de stat; sumele colectate vor fi transferate de MCIN din contul de disponibilităţi prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2017, privind stabilirea măsurilor în vederea asigurării mecanismelor şi a resurselor financiare necesare returnării donaţiilor colectate pentru achiziţionarea unui bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria Tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, deschis la Trezoreria Statului, la bugetul statului, într-un cont de venituri ale bugetului de stat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

PSD insistă ca Ciolacu să rămână premier și în viitorul Executiv. Paul Stănescu: „Încerc să-l conving.” Cum arată acum noul Guvern

Premierul ungar Viktor Orban, primit de Marcel Ciolacu, la Guvern. Cei doi au discutat despre avantajele aderării României la Schengen

Partenerii noștri