Live

Ciudata poveste a tabloului cumpărat cu 500 de euro, dar care ar putea valora 30 de milioane

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Guliver Getty Images

Un om intră într-un bar. Poate fi începutul unui banc banal sau, în cazul de față, al uneia dintre cele mai profitabile afaceri din domeniul artei: un tablou, cumpărat în urmă cu 10 ani, cu 500 de euro, de un afacerist belgian, ar putea fi, în realitate, o pictură semnată de Rembrandt, în valoare de 30 de milioane de euro.

Povestea începe în anul 2009, când omul de afaceri, cunoscut în presa belgiană doar sub pseudonimul „Domnul Jo”, a procurat, într-un bar din orașul Herstal, regiunea Liege, un tablou de la un străin la fel de misterios și aflat, după toate aparențele, într-o acută nevoie de bani cash. Cei doi au bătut palma pentru frumoasa sumă de 500 de euro.

„Domnul Jo”, despre care se știe că e doar un om de afaceri din Verviers, s-a gândit, probabil, că a făcut o faptă bună și a ajutat un semen aflat la ananghie.

Tabloul cu pricina, intitulat Ecce Homo, a stat bine-mersi agățat de un perete al casei domnului Jo, până când un prieten al acestuia l-a sfătuit că nu ar strica să-l ducă la un expert, pentru o evaluare riguroasă a picturii cu temă biblică. Domnul Jo susține că Ecce Homo a fost studiată de un expert autorizat (al cărui nume nu a fost nici el făcut public) care consideră că tabloul reprezintă o lucrare de excepție semnată de însuși Rembrandt van Rijn, unul dintre cei mai mari pictori din istoria artei, maestru recunoscut prin tehnica „clar-obscură” a picturilor sale.

 

Dacă tabloul se dovedește a fi, într-adevăr, unul semnat de Rembrandt, ar valora, sigur, mai mult de 500 de euro: domnul Jo speră să îl vândă cu 30 de milioane.

Dar finalul nu trebuie să fie, neapărat, unul fericit, în condițiile în care tabloul este, în egală măsură, privit și cu scepticism de o parte dintre criticii de artă. Și, în loc de un Rembrandt autentic, să fie vorba de un fals. „Lumea artei e plină de astfel de povești”, declară istoricul în artă Martin Royalton-Kisch, „dar, de cele mai multe ori, tablourile cu pricina se dovedesc a fi niște copii”. Asta, în cel mai fericit caz.

Cu toate acestea, domnul Jo speră să dea lovitura și să facă profitul vieții sale. În cazul în care va reuși acest lucru, intenționează să investească banii câștigați în clubul său de fotbal favorit. Care, pentru a păstra aerul misterios al întregii povești, nu a fost nominalizat.

Redactor: Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două activiste britanice, condamnate la închisoare după ce au vandalizat tabloul „Sunflowers”, de Vincent van Gogh

Un tablou cu o "istorie extraordinară" găsit într-o pungă de plastic s-a vândut la licitaţie pentru 17,5 milioane de lire sterline

Ce surpriză au lăsat în urmă hoții care au comis cel mai mare jaf de obiecte de artă din istorie. Cazul nu a fost niciodată rezolvat

FOTO & VIDEO. A fost dezvelit primul portret oficial pictat al regelui Charles al III-lea. Motivul pentru care are un fluture pe umăr

Partenerii noștri