10 lucruri pe care le-am pierdut la festivalul Mamaia

Mamaia pe steroizi

de Diana Popescu

Marina Voica, scenă erotică alături de doi arhangheli. Andreea Bălan, atacată pe scenă de un public furios. Fani cu obsesii maladive pentru vedete. Cântăreți în pragul afirmării sau al unor crize de nervi. Tragicomedie, dans și haos generalizat. Aveți chef de mers la teatru?

Dacă-i întrebi pe adolescenții și tinerii din generația Z care-i treaba cu Festivalul Mamaia, pe jumătate din ei îi va bufni, cel mai probabil, râsul: "O oboseală penibilă, care nu mai interesează pe nimeni". Cealaltă jumătate, mai politicoasă, va răspunde ceva de genul "Mi-au spus ai mei câte ceva... Era șmecherie, da' pe vremea lor".

În anul de grație 2023, competiția muzicală care, în alte timpuri, era unul dintre marile eveniment ale anului artistic, e resuscitată la Teatrul de Stat Constanța. Pentru că dramaturgul Gabriel Sandu (care semnează și regia spectacolului, alături de Elena Morar), a decis că poate fi punctul de pornire pentru o nebunie eminamente contemporană.

Care e subiectul? Sub pretextul participării României la Bienala de artă de la Veneția, o artistă propune, pentru pavilionul nostru, o instalație care recreează Festivalul Mamaia. Organizează un casting, pentru a se asigura că pleacă la drum cu oamenii potriviți și că, la locul faptei, "va crea conținut" memorabil.

Firește că are nevoie de oameni talentați, care să se priceapă la cântat. La urma urmei, Mamaia e despre muzică. Dar unde-ar fi creația incitantă, cu potențial de controversă, dacă la bienală te prezinți cu o gașcă de soliști care scot notele potrivite și-atât? Pentru un performance cu care să atragi atenția publicului avizat din toată lumea (și cu care, eventual, să câștigi marele premiu) ai nevoie de mai mult. Ai nevoie de altceva. Așa că procedezi ca la reality show-urile care fac furori pe tv: creezi tensiune, conflict, dramă, melodramă, situații tensionate, exagerări, crize. Cum le obții? Îți alegi participanții cu infinită grijă: talentați, dar dezechilibrați. Cu repertoriu muzical și mult bagaj emoțional. Gata să dea totul pentru proiect și apți să se dea în stambă. Peste toate astea, vii cu o "glazură" de sadism: îi pui să muncească pe brânci. Până la epuizare. "Totul pentru artă!".

Bonusul suprem al acestei turbări artistice e că generează hohote de râs. În repetate rânduri. Din motivele corecte. Fiindcă nu vorbim de umor involuntar, ci despre unul greu de obținu. Paradoxal: în egală măsură premeditat și surprinzător. Se râde mult în sală, cu bucuria descoperirii unui text viu, firesc, cu care rezonezi. Dar bucuria principală e cea a descoperirii unor actori mi-nu-nați. O mână de puști încântători, care se pricep să te înduioșeze și să te distreze copios; care se pricep la cântat și la "deraiat". Singurul lucru la care nu se pricep e să te lase indiferent.

De parcă oferta zilei n-ar fi fost îndestulătoare, "10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia" mai face un lucru neobișnuit: se joacă nonșalant cu mintea spectatorului, jonglând cu biografiile personajelor. Când să crezi că totul e scenariu, pe ecranele din fundal rulează imagini și filmări cu oamenii de pe scenă, mai tineri cu niște ani, în ipostaze legate tot de Mamaia. Și-ajungi să te-ntrebi: până la urmă, ce-ți povestește actorul sunt simple replici sau povești din viața lui reală? Cât e invenție și care e adevărul? Opțiunea pentru docuficțiune te dezorientează, te captivează, te entuziasmează. Îți dă de gândit și de descoperit. Nu muncesc doar actorii, muncești și tu, din întunericul sălii, străduindu-te să pui lucrurile cap la cap. Și, în timp ce pe scenă lucrurile se derulează ca-ntr-un carusel al cărui combustibil e adrenalina, parcă tu ești ăla obosit. Doar că oboseala e una pe care ți-ai dori-o la fiecare experiență de spectator: toată joaca asta scoate la lumină deliciile teatrului provocator. Teatrul dintr-un prezent în care plictiseala nu mai poate fi o opțiune.

Dacă, prin reducere la absurd (sau printr-un pui de miracol), Festivalul Mamaia ar fi măcar pe sfert atât de interesant ca spectacolul ăsta, s-ar uita românii la competiție mai ceva decât la meciurile de fotbal ale Naționalei. Asta e marea realizarea a lui Gabriel Sandu: că a reușit să creeze ceva proaspăt și relevant pentru ziua de azi, din ceva devenit cât se poate de învechit și irelevant.

Iar marea realizare a școlii românești de teatru e că scoate absolvenți noi care pot face musical la modul impecabil. Pe lângă numele consacrate, oameni cu cariere consistente la Constanța (Mirela Pană, Luiza Martinescu, Dana Dumitrescu, Liliana Cazan) generația tânără de-aici are toate șansele să devină un reper pe harta noastră teatrală. Țineți minte numele astea: Ecaterina Lupu, Theodor Șoptelea, Ramona Niculae, Florin Aioane, Cristiana Luca, Lucian Iftime, Ștefan Mihai. Ei sunt "noul val". Cu rolurile și regizorii potriviți, se vor transforma în tsunami.

* 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia" are următoarea reprezentanție pe 1 decembrie, de la ora 19.00.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei