Live

Ce riști dacă bei 25 de cești de cafea pe zi?

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Consumul a 25 de căni de cafea pe zi nu ar afecta sănătatea cardiovasculară, a reieşit dintr-un studiu al cercetătorilor britanici. Aceştia subliniază însă că această concluzie surprinzătoare nu trebuie să fie înţeleasă ca o recomandare a consumului excesiv de cafea în timpul zilei.

Cafeaua nu face rău inimii, au stabilit, aşadar, în urma unui studiu publicat recent, cercetătorii de la Universitatea Queen Mary din Londra, Marea Britanie. Potrivit autorilor acestui studiu, consumul a până la 25 de căni de cafea pe zi nu ar afecta sănătatea cardiovasculară, spune British Press Association.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, oamenii de știință au efectuat un studiu de teren pe 8.412 de persoane. Cercetătorii i-au împărțit în trei grupuri: cei care nu beau cafea în fiecare zi; cei care consumă între una și trei căni pe zi; și dependenții, care nu petrec o zi fără cel puțin trei căni. În cadrul grupului, s-a constatat că cei mai mari consumatori ajungeau chiar uneori chiar la 25 de căni pe zi.

Oamenii de știință au descoperit că cei care consumă asemenea cantități de cafea reduceau riscul de a suferi de ateroscleroză, „principala boală a arterelor noastre”, conform Federației Franceze de Cardiologie, în comparaţie cu cei care nu beau cafea în fiecare zi.

În mod evident, studiul nu recomandă consumul a 25 de căni de cafea pe zi

"Ceea ce este important de reținut este că vă puteți bucura de cafea ca parte a unui stil de viață sănătos ", a declarat dr. Kenneth Fung, autorul principal al studiului, pentru CNN.

Autorii studiului nu recomandă în mod evident consumul a 25 de căni de cafea pe zi.

Dar există o doză zilnică de cafea care nu trebuie depășită?

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Mediu și Muncă (ANSES) nu a tranşat subiectul, ci face referire la starea de sănătate: dozele zilnice trebuie să fie conforme cu starea de sănătate.

ANSES recomandă, în orice caz, persoanelor care suferă de „anumite afecțiuni cardiovasculare” să aibă grijă câtă cofeină consumă. În 2017, Corinne Chicheportiche-Ayache, nutriționist din Paris, a recomandat să nu se bea mai mult de două-trei cafele pe zi.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump l-a ales pe Dr. Oz pentru a conduce uriașa agenție Medicare. Din biografia unui alt personaj controversat

Concurență mare la rezidențiat. În ciuda declaratei crize de medici, jumătate dintre candidați vor ajunge șomeri

Cercetătorii au descoperit cauza fenomenului misterios al craterelor explozive din Siberia. „Un semn terifiant că Arctica se schimbă”

Orașul unde aerul este atât de poluat încât jumătate dintre locuitori cer ajutor medical

Partenerii noștri