Are 7 ani, dar se pregătește să devină pilot de Boeing
Joshua este un băiat fascinat de zbor care, la vârsta de 7 ani, se pregătește să devină pilot! Știe ce vrea și muncește ca să-și vadă visul cu ochii. Îl cunoaștem într-un reportaj realizat la școala de aviație.
Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte
Doi nevăzători, agresați într-o biserică din București, după ce au intrat cu câinii ghizi. „Ne-au amenințat că ne taie picioarele”
Proprietarii de cafenele și Fiscul se luptă în instanță pentru TVA la cafea și ceai
Copiii români de la țară, victimele sărăciei
Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Ciolacu, criză de furie
Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații
Câți dintre noi nu am cântat "Avion cu motor/ Ia-mă și pe mine-n zbor!" Pentru mulți, a rămas un vis! Însă pentru Joshua, un băiat de 7 ani, este o realitate. Copilul vrea să devină pilot și se antrenează serios. Merge la școala de aviație. Petrece mult timp cu... capul în nori, dar a rămas cu picioarele pe Pământ. Știe ce vrea și muncește ca să-și vadă visul cu ochii!
Joshua are 7 ani și, la manşa unui BOEING 737 de 62.000 kg, a decolat de pe aeroportul aflat lângă plaja însorită sau...de lângă munții înzăpeziți. Cel mai mult îi place aterizarea și a simțit din plin adrenalina când, în urma coliziunii cu un stol de păsări, a cedat motorul sau când s-a trezit în mijlocul furtunii. A trăit toate aceste experiențe în deplină siguranță, într-un simulator de zbor.
Joshua: Visul meu este să zbor și să pilotez un avion real.
Andrei Dobai, instructor: Am început de la basic cu el și acum deja face lucruri complexe, știe să lucreze cu MCP, îl pot lăsa singur în cockpit și aduce avionul la sol.
-Înainte, să verificăm lista!
-Raport de cabină.
-Primit.
-Verificat.
- Flapsuri?
- Verificat.
Alexandru Geică, pilot comandant instructor: Ia lucrurile foarte în serios și a ajuns, după câteva zeci de ore de pregătire, să se descurce pentru a aduce aeronava la sol.
În simulatorul de zbor vezi tot ceea ce vede un pilot. Imaginile proiectate sunt capturate prin satelit şi faci tot ce face un pilot ca să manevrezi aeronava.
Este o meserie la care mulți copii visează.
Joshua: Fiind pilot poți să călătorești mai mult, să vezi peisaje pe care nu le poți vedea oricând în viață.
Andrei, instructor: După părerea mea, e cea mai frumoasă meserie din lume.
Ciprian este un adolescent pentru care zborul înseamnă un vis îndrăzneț. Din copilărie l-au fascinat avioanele. Și, când a văzut prima aeronavă, a știut care este menirea sa. Nu își permitea să plătească ore de pilotaj, așa că a început să facă voluntariat. A muncit, a venit cu idei bune și a primit o șansă. Acum este elev în clasa a X-a și știe în ce direcție va zbura.
Ciprian Bucur: Cred că aviația m-a ales pe mine și nu eu pe ea.
Ca să ajungă departe, Ciprian învață cu seriozitate la matematică, fizică și engleză.
Ciprian: Cred că limba engleză e una dintre cele mai importante materii pentru aviație. Am mers la diferite cursuri de public speaking.
Alexandru Geică: A venit către noi în ideea de a învăța, neplătit. A venit și cu o idee de workshop pentru tinerii pasionați.
Ciprian: Am organizat workshop de o zi în care povesteam care sunt avantajele și dezavantajele meseriilor din aviație, care sunt costurile și ce pot profesa.
„În viitorul apropiat mă văd însoțitor de bord, apoi pilot la o companie din Orientul Mijlociu. Ai ocazia să vezi atâtea țări și să fii și plătit pentru asta”, spune Ciprian.
Să ajungi pilot în România nu este deloc uşor. Ai nevoie de trei ani de pregătire, de o investiţie de peste 85.000 de euro și mai ales, să te documentezi pe cont propriu.
Tiberiu Cojocaru, student: Nimeni nu a venit să-mi spună: Uite cum zboară un avion, cum sunt de frumos îmbrăcați piloții, cum se uită lumea după ei. Eu singur am descoperit acest domeniu și am ajuns să-l practic.
Tiberiu a terminat liceul și s-a înscris la Academie. Până acum are 80 de ore de zbor. Fiecare este unică, dar nu va uita momentul în care primul lui instructor l-a lăsat singur la manșă sau imaginea pe care a văzut-o vara trecută, din cockpit.
Tiberiu: Știu că mă întorceam de la mare și (..) undeva în dreapta,(..) am avut plăcerea să văd în zbor avionul F16 al Forțelor Aeriene Române.
Cei care se tem de înălțimi pot urca în simulator în scop terapeutic. Piloții cu licență se pot perfecționa. Iar copiii care visează cu ochii deschiși la avioane vor vedea dacă le place cu adevărat să trăiască o viață la înălțime.
„Este o meserie care oferă multe satisfacții. Nu te plictisești niciodată. În aviație niciun zbor nu e ca celălalt. (..) Se schimbă situația meteo, condițiile aeronavei. De altfel, e o meserie bine plătită, respectată și (..) ținând cont de numărul de aeronave date în comandă, va fi o gaură de 500 de mii de piloți în următorii cinci ani și pentru însoțitori de bord, peste 1 milion de locuri de muncă”, este de părere Alexandru Geică, pilot comandant instructor.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News