Galerie Foto Un urs a fost surprins în timp ce caută de mâncare într-o bucătărie improvizată
Un urs a fost surprins în bucătăria unei familii din Thailanda, care locuiește într-o casă din lemn, în mijlocul unor dealuri. Puiul a fost îndepărtat cu greu de bărbatul care l-a văzut și care a precizat că cel mai probabil animalul sălbatic a fost atras de mirosul de mâncare.
Imaginile publicate de Profimedia au fost făcute chiar de bărbatul care s-a trezit cu ursul în bucătăria sa, în timp ce gătea omletă. Incidentul a avut loc în provincia rurală Nakhon Ratchasima, din Thailanda, pe 20 august.
Deși ar fi încercat să-l îndepărteze cu ajutorul mai multor zgomote, puiul de urs a continuat să caute de mâncare, răsturnând câteva sticle de ulei de gătit și alte condimente.
"Am văzut ursul în timp ce îmi pregăteam masa. Cred că mirosul a înfometat puiul și de asta a intrat în bucătărie. Nu știam că mâncarea gătită de mine este atât de bună încât chiar și urșii vor s-o încerce”, a glumit bărbatul, pe numele său Zen Kritsada.
Ursul a fugit după ce s-a speriat în cele din urmă de zgomotul produs de bărbat cu ajutorul unor sticle.
Urșii negri asiatici sau „urșii gulerați”, așa cum mai sunt numiți au urechile rotunde asemănătoare unui ursuleț de pluș și au pe piept o pată albă în formă de V.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News