Live

Delfinii se recunosc după nume, dat de mamă la naștere. Biolog: Este extraordinar

Data actualizării: Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: GettyImages

La fel ca oamenii, delfinii se identifică reciproc după numele pe care îl poartă, respectiv nişte fluierături anume, care le permit să se recunoască. Ipoteza a fost lansată încă în 1991, dar acum a fost confirmată de un studiu al centrului de cercetări asupra mamiferelor marine de la Universitatea St. Andrews, din Scoţia.

Adrian Bâlbă, biolog: La delfini, această recunoaștere se explică prin nevoia de comunicare, cu atât mai mare cu cât trăiesc într-o apă cu turbiditate, cu un nivel al vederii mult mai scăzut. Practic, ei nu se văd. Pe de altă parte, nu au cum să se vadă la distanță, sau în planuri diferite ale adâncimii oceanelor, mărilor și în consecință ei trăiesc într-o lume a sunetelor.

Sunt mult mai dezvoltați pe acest palier decât noi, pe palierul identificării sunetelor, și chiar a transformării acestora în imagini, și a imaginilor înapoi în sunet.

Ei pot să transmită, să înțeleagă ceea ce primesc ca sunet și să îl retransmită ca atare. Apoi, într-adevăr, au clicuri și șuierături. Aceste fluierături sunt, practic, pentru comunicare. Iar clicurile sunt niște frecvențe înalte și cu o distribuție variabilă în funcție de zona de interes, cu rol de ecolocație.

Șuierăturile, atunci când se aud, trebuie să se știe pe seama cui se aud. În consecință, înainte de emiterea șuierăturilor și a unei comunicări pe această cale, toți delfinii se identifică în prealabil. Practic, ei se identifică cu un nume, se știe pe seama cui se aude ceea ce se aude în ocean. Este extraordinar.

În apă, sunetul merge de patru, cinci ori mai repede decât în aer, atunci când este emis, iar ca distanță acoperă kilometri întregi, cu frecvențe mai mici pe distanțe mai mici, sau cu acuratețe mai mare pe frecvență mai mare. Delfinii sunt din această perspectivă mult superiori nouă.

Când se nasc, mama îi numește. Ei își cunosc sunetele din viața intrauterină, se nasc cu numele pus de mamă, fiindcă în mediul lichid ai sacilor embrionari, ei aud, își cunosc grupul înainte să se nască. Îl recunosc în baza tiparului sonor, important în cazul lor.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Luna ar putea fi mai veche cu până la 180 de milioane de ani decât estimările anterioare

Topirea gheții din Antarctica duce la creșterea furtunilor în regiunile oceanice sudice, cu efecte posibile asupra climatului global

Studiu: Obiectivele Germaniei privind vehiculele electrice nu sunt realiste

O fosilă unică din era dinozaurilor ar putea desluși misterul evoluției păsărilor. O descoperire la fel de mare ca „Piatra din Rosetta”

Partenerii noștri