Live

Exclusiv Ținta alianței PSD-PNL la europarlamentare este să obțină 17 mandate. Rareș Bogdan: Vom putea negocia interesele României

Data actualizării: Data publicării:
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat, la Interviurile Digi24.ro, că ținta alianței electorale PSD-PNL la alegerile europarlamentare de anul acesta este să obțină minimum 17 mandate de eurodeputați. Foto: Profimedia Images

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat, miercuri, la Interviurile Digi24.ro, că ținta alianței electorale PSD-PNL la alegerile europarlamentare de anul acesta este să obțină minimum 17 mandate de eurodeputați, argumentând că pentru România avantajul de a avea mai mulți reprezentanți în Parlamentul European este puterea de negociere pe teme de interes național.

„Veți vedea că lista de europarlamentare, tocmai pentru că acești oameni au conștientizat că dezvoltarea comunităților nu se poate decât cu bani europeni, fie că e PNL-ist, fie că e PSD-ist, știe importanța valorii Bruxelles-ului, vede că 96 de miliarde de euro sunt bani atrași de România și doar 26 de miliarde sunt bani plătiți la Bruxelles, deci avem un plus de aproape 70 de miliarde.

Știe și cel din Brăila, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Buzău, Olt foarte bine că este extrem de important să ai bani europeni pentru fermieri.

Dacă mâine România ar fi în situația Ungariei cu fonduri blocate de Bruxelles, sau în situația Poloniei de acum câțiva ani sau s-ar gândi vreun zănatec că ar trebui să ieșim din UE, fermierii României ies cu sapa, pentru că intră jumătate din ei în faliment.

Fie că e primar PSD, fie PNL, unul din ei îl simpatizează și au încredere în Rareș Bogdan, Dan Motreanu, Daniel Buda, Adina Vălean, Siegfried Mureșan, celălalt de la PSD nu-i cer să aibă neapărat încredere în aceștia. Va avea încredere în Vasile Dîncu, Mihai Tudose, Victor Negrescu, Dan Nica, Maria Grapini, Gabriela Firea. Ei știu că dacă eu la Bruxelles mă duc cu 7-8 europarlamentari liberali e una, pot obține una pentru România, dacă mă duc cu 20 de europarlamentari împreună cu colegii de la PSD, voi putea să negociez cu liderii grupurilor de eurodeputați subiecte legate de România.

Scorul țintit la Parlamentul European e jumătate plus 1 din totalul mandatelor, 17 mandate. Însă asta nu înseamnă că trebuie să obții 51%. Eu cred că vom obține minim 18-19 eurodeputați la redistribuire. Ținta fixată de alianță este de 17 eurodeputați. Dacă nu se atinge ținta, o să avem doar 16. Eu cred că îl atingem. Altfel o să avem mai puțin cu 3-4 oameni în negocieri.

Eu îmi doresc momentul în care absorbția de bani europeni să depășească absorbția din Polonia, Grecia, adică să fim la supracontractare, de 107-114%”, a declarat Rareș Bogdan.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coaliția încearcă să depășească blocajul din negocieri. Ilie Bolojan: „Premierul, propus de PSD”. Deciziile luate azi-dimineață

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Partenerii noștri