Live

Video Victor Ponta: „Eu cred că undeva în afara României s-a decis ca România europeană să se termine la Carpați”

Data actualizării: Data publicării:
Victor Ponta la dezbaterea electorală organizată de Digi24 cu patru zile înaintea alegerilor parlamentare din 6 decembrie Foto: captură video

Declarațiile lui Victor Ponta, miercuri seara, la dezbaterea electorală de la Digi24, au căpătat accente naționaliste și antieuropene, mai ales într-o dispută pe care a avut-o cu deputatul UDMR Tanczos Barna pe tema drepturilor minorităților. „Cineva” din afara României vrea să impună decizii, nu tot ce este în Europa este bun și pentru România, iar românii sunt exploatați de multinaționale chiar în țara lor - sunt trei dintre ideile vehiculate de Victor Ponta.

Mai întâi, Alexandru Rafila (PSD) l-a întrebat pe Victor Ponta (Pro România) de ce crede că România nu a putut să facă tronsonul de autostradă Comarnic-Brașov, în condițiile în care în 2016 condiționa propria sa candidatură la alegerile parlamentare de realizarea acestui tronson. „O întrebare foarte dureroasă, pentru că și au am crezut mult timp: domnule, nu a putut să facă Boc, o să vin eu și o să fac. N-am făcut nici eu. Am plecat eu, zic: las', că vine Dacian Cioloș și face, n-a făcut nici Cioloș; o să vină Dragnea, cu Grindeanu, Tudose... N-au făcut. O să vină Orban. Eu cred - aici nu vreau să vorbesc cu păcat - eu cred că undeva în afara României s-a decis ca România europeană să se termine la Carpați și orice proiect prin care vrei să unești Bucureștiul de Ardeal să fie stopat. Altfel nu-mi explic de ce atunci când am terminat de negociat și de semnat contractul cu trei firme europene (Vinci, Strabag și Aktor), dl Băsescu imediat mi-a făcut plângere penală la DNA. Eviden că nu a ieșit nimic din acea plângere decât s-a stopat contractul. Poate că la un moment dat o să fim lăsați să legăm Moldova, București, Oltenia de Ardeal. Deocamdată, n-am reușit niciunul dintre cei care am fost”, a spus Victor Ponta.

„Decizii impuse de Bruxelles peste capul României”

Ulterior, Victor Ponta i-a adresa o întrebare senatorului UDMR, Tanczos Barna: „În 2013, UDMR mi-a pus o condiție pentru alianța de guvernare, pe care am respins-o și anume susținerea acelei inițiative „Minority SafePack”. În 2013, cu guvernul României, a fost respinsă. În 2017 a revenit această inițiativă, care spune așa: Uniunea Europeană poate să intervină peste capul statelor membre la impunerea unor drepturi speciale pentru drepturile minorităților naționale. Vreau să întreb UDMR dacă veți cere același lucru pentru intrarea la guvernare după 6 decembrie: susținerea acestei inițiative peste capul României”.

„Nu mai este cazul”, a răspuns senatorul UDMR, „pentru că dvs. ați pierdut procesul la Curtea de Justiție Europeană, sunteți singurul prim-ministru care a susținut un asemenea demers, ați pierdut procesul în instanță, după care România a mai fost târâtă încă o dată într-un proces demarat atunci e Comisia Europeană, proces pierdut și acela. Astăzi, această inițiativă de susținere a minorităților, inițiativă cetățenască, cu peste un milion de semnături, este pe masa Parlamentului European și nu se mai pune problema dacă noi punem ca o condiție de intrare la guvernare, ci este o problemă de justiție europeană, de legislație europeană și în cazul în care Parlamentul European va susține acest demers - și așa cum se vede în momentul de față din susținerea 100 la 100 a Bundestagului, exprimată săptămâna aceasta sau săptămâna trecută, această inițiativă are toate șansele să treacă - nu se va mai pune problema dacă UDMR sau PSD sau PNL vor sau nu vor această legislație. Ea se va stabili la nivel european, va veni în sprijinul tuturor minorităților din Europa, va avea niște obligații clare pentru statele membre în a-i respecta pe cetățenii aparținând minorităților naționale în a-i susține în păstrarea identității lor lingvstice și culturale, prin urmare, e o întrebare... E o întrebare proastă? Nu știu”, a arătat senatorul UDMR.

Victor Ponta: E foarte bună, pentru că vreau să-i zic dlui Sighiartău (PNL) ce zice inițiativa, inclusiv la fonduri europene: prevederile cu caracter general trebuie modificate, astfel încât obiectivele să cuprindă protecția minorităților naționale și promovarea diversității. Vreau să vă rog un lucru: să nu le acceptați această cerere. Eu n-am acceptat și am făcut bine. Sunt contra!

Tanczos Barna: Nu este cererea UDMR, nu se mai discută la nivelul UDMR, se discută la nivel european! (...) Ați avut o atitudine absolut neuropeană...

Victor Ponta: Da, românească, aveți dreptate! Românească! Pro-românească! 

Tanczos Barna: Ați avut o atitudine neeuropeană, ați pierdut procesul. Europa înseamnă altceva decât gândiți dvs. despre minoritățile naționale. Europa înseamnă inclusiv autonomie culturală, inclusiv autonomie teritorială, înseamnă o altă atitudine față de drepturile omului.

Victor Ponta: Da! Eu sunt pro-România, nu sunt pro-Ungaria, dacă PNL v-a promis...

Tanczos Barna: România nu înseamnă doar Victor Ponta. Înseamnă și minorități naționale.

Victor Ponta: De acord, dar nu impuse de la Bruxelles peste capul României. Nu cred că PNL, care e partid național, va trăda România în felul ăsta. Sper!

Tanczos Barna: În niciun caz a respecta drepturile minorităților nu înseamnă trădare!

Victor Ponta: Pe bune, ce probleme aveți dvs în România?

Tanczos Barna: Pe bune, am impresia că Europa gândește altfel decât dvs.

Victor Ponta: Eu gândesc românește. Eu gândesc Pro România, aici aveți dreptate.

Tanczos Barna: Nu toată lumea în România gândește ca dvs. Norocul nostru!

Victor Ponta: Norocul nostru că nu toată România gândește ca UDMR. Eu zic că suntem 95 la sută români, unii mai trădători.

Tanczos Barna: Dl Ponta a avut o atitudine împotriva minorităților naționale nu numai din România, ci din întreaga Europă, minorități naționale care au semnat această inițitaivă cetățenească, peste un milion de semnături, pentru a soluționa la nivel european problema minorităților naționale din Europa, nu din România! Atitudinea dânsului, care s-a îndreptat împotriva noastră, a minorității maghiare se răsfrânge asupra tuturor minorităților naționale.

Forțe anti-România vor ca „firmele românești să dea faliment ca să le cumpere cei din străinătate”

Ulterior, în minutul final al dezbaterii, în care fiecare participant a fost rugat să-și transmită mesajul, Victor Ponta a atins din nou ideea că cineva vrea răul României: „În 2015, România era în direcția cea bună, poate că devenise prea puternică. După aceea, știți, a trebuit să moară oameni ca să plec eu, să vină dl. Cioloș. Acum suntem din nou într-o criză și-mi doresc foarte tare ca până în 2024 să trecem toți peste criză. Să nu-i lăsăm pe cei care sunt anti-România, care vor ca firmele românești să dea faliment ca să le cumpere cei din străinătate, care vor ca românii să rămână săraci, ca să fim în continuare angajați pe 2 bani în Franța sau în Italia sau aici, la supermarketuri, să lucrezi la casă ore în șir și să fii tratat ca un obiect. Cred că pot să conduc România să ieșim încă o dată din criză, alături de cei din Pro România, alături de toate partidele care sunt pro-România, deci clar nu alături de UDMR. După discuția din seara asta, m-am lămurit. Cred că România are potențialul de a ieși din această criză cum a ieșit din după 2012: mai puternică, cu oameni mai înstăriți, care nu mai au problema zilei de mâine”, a spus Victor Ponta.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri