Live

Senatul respinge proiectul care prevede două zile de vot pentru alegerile locale

Data publicării:
Senatul nu poate să voteze asupra cererii de reexaminare a legii prin care Parlamentul stabilește data alegerilor. Foto: Inquam Photos /George Călin

Senatorii au respins marţi proiectul senatorului USR Florina Presadă pentru modificarea şi completarea Legii 135/2020 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020 prin care pentru scrutinul din 27 septembrie sunt propuse două zile pentru exprimarea votului de către alegători, potrivit Agerpres.

Raportul de respingere al propunerii legislative propus plenului de Comisia juridică a întrunit 86 voturi pentru şi 44 împotrivă.

Am propus ca durata procesului de vot să fie de două zile, astfel încât să diminuăm riscul de infectare cu SARS-COV2 în rândul alegătorilor. Avem nevoie de vot pe timpul a două zile pentru un vot în siguranţă pe 27 septembrie. Sunt lucruri pe care şi le doresc şi românii, după cum arată un sondaj recent - 63% dintre simpatizanţii tuturor partidelor şi-au exprimat interesul pentru mai multe zile de vot, pentru securizarea procesului de vot în pandemie, iar 82% dintre românii cu drept de vot cer creşterea numărului secţiilor de votare. Azi vedem cum evoluţia pandemiei e din ce in ce mai îngrijorătoare. În ultima săptămână, avem o medie zilnică de 1.200 cazuri noi de infectări cu noul coronavirus.(...) La Comisia juridică s-a dat un raport de respingere fără discuţii serioase cu experţi epidemiologi. Modificarea poate fi adoptată în timp util, iar ajustarea calendarului electoral putea fi făcută prin hotărâre de Guvern, a spus Presadă în plen.

Proiectul prevede, de asemenea, amenajarea secţiilor de votare pentru scrutinul din 27 septembrie în construcţii temporare.

La alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, sediile secţiilor de votare pot fi amplasate şi în construcţii uşoare şi containere de locuit, se arată în propunerea legislativă, respinsă marţi de Senat.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lovitură pentru Elon Musk. Favoritul său pentru a conduce Senatul SUA a pierdut în fața lui John Thune, un politician cu experiență

Senatul a adoptat legea de achiziţionare a 32 de avioane F-35

Legea pensiilor militare a trecut de Parlament și merge la promulgare. Ce amendament au adoptat senatorii

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Partenerii noștri