Live

PRO România și ALDE se unesc. Noul partid are ideologie social-liberală și își propune să lupte împotriva abuzurilor PNL

Data actualizării: Data publicării:

Partidul PRO România Social-Liberal se formează prin fuziunea dintre PRO România și ALDE. Președinții celor două formațiuni își asumă rolul de lideri ai opoziției constructive și se angajează să lupte împotriva măsurilor greșite pe care le ia Guvernul PNL

„Vreau și cred că putem să construim o alternativă capabilă să se opună Guvernului PNL și aliaților săi. Este clar că se repetă ceea ce s-a întâmplat și în 2009. Alegeri, după care tăieri de venituri și creșteri de taxe. Nu suntem niște forțe uriașe, dar suntem mai puternici împreună. Vom avea candidați comuni la alegerile parlamentare și sunt convins că cei care vor fi aleși din partea partidului PRO România Social-Liberal vor opri ceea ce acum se vede ca un drum drept spre prăpastie", a declarat președintele PRO România, Victor Ponta.

Cei doi lideri consideră că electoratul susține ideea unirii forțelor politice într-un proiect de ideologie social-liberală, dovadă fiind atât succesul USL, cât și rezultatele obținute la prezidențiale de alianța formată din PRO România și ALDE. Ei acuză PSD că doar mimează opoziția și că, de fapt, există un blat între social-democrați și liberali.

„Milităm pentru principiile și valorile în care credem. Noi, din ALDE, pentru principiile liberale, cei din Pro România pentru o politică socială coerentă. Am văzut că PSD a fost de acord cu toate măsurile guvernului: introducerea stării de urgență, prelungirea stării de urgență, introducerea și prelungirea stării de alertă, adică acele măsuri care au încălcat drepturi și libertăți. Suntem singurii capabili să facem o reală opoziție. Avem o experiență pe care o punem în față", a spus Călin Popescu Tăriceanu, președinte ALDE.

Noua formațiune își dorește să devină a treia forță politică, în măsură să ajute la salvarea României din criză și să protejeze drepturile câștigate de români. PRO România Social-Liberal se va opune măsurilor de austeritate și va propune soluții concrete în baza experienței de bună guvernare a celor doi foști premieri - Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu.

PRO România Social-Liberal va avea o viziune liberală în ceea ce privește economia și de incluziune socială în domeniul educației, sănătății, drepturilor salariale.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD discută despre excluderea din partid a lui Victor Ponta. Ce alte teme vor mai aborda social-democrații, în ședința de azi

Ce se ferește să spună clar presei din România recunoaște în Financial Times: Victor Ponta îl votează pe Călin Georgescu

Antonescu, acuzații la adresa lui Ponta: Când faci milioane din consultanță cu firme turcești sau sârbești, te interesează mai puțin UE

Victor Ponta: „Nu o voi vota pe Elena Lasconi, nu e pregătită să fie președinte.” Ce spune despre Călin Georgescu

Partenerii noștri