Primarul comunei Bătrâna, unde media de vârstă este de 60 de ani, candidează singur pentru al șaselea mandat
Primarul comunei Bătrâna, din judeţul Hunedoara, Radu Herciu (PNL), candidează singur la alegerile locale din 27 septembrie, pentru un nou mandat în fruntea localităţii, el conducând această mică aşezare din Ţinutul Pădurenilor din anul 2000.
Comuna este formată din patru sate şi are doar 96 de locuitori cu drept de vot, iar media de vârstă a cetăţenilor este de 60 de ani.
"Am luat decizia de a candida pentru că am ţinut neapărat să mai fac ceva pentru oamenii din această comună. Eu mă regăsesc printre oamenii de aici, pe care îi îndrăgesc. Sunt oameni care merită întreg respectul meu", a declarat joi, pentru AGERPRES, primarul Radu Herciu.
Potrivit primarului, principala problemă a comunei Bătrâna o reprezintă reabilitarea drumului care face legătura între satul de centru şi localitatea Dobra, cei 30 de kilometri care ar trebui modernizaţi fiind distribuiţi pe raza mai multor administraţii locale, iar o porţiune este catalogată ca drum forestier. El a menţionat că toate demersurile făcute în ultimii ani pentru a găsi o soluţie convenabilă oamenilor s-au blocat în chestiuni care ţin de circuitele birocratice ale unui drum care aparţine de mai multe unităţi administrativ-teritoriale.
Pentru reuşita proiectelor sale viitoare, Radu Herciu speră să reuşească să aibă şi majoritatea necesară în viitorul Consiliu Local în condiţiile în care cinci partide politice - PNL, PSD, USR, Pro România şi UDMR, au depus liste de candidaţi.
Consiliul local este format din nouă consilieri, iar pentru a avea majoritate primarul va trebui să aibă alături pe cinci dintre aceştia.
În judeţul Hunedoara mai sunt comune cu o populaţie scăzută, între acestea înscriindu-se Bulzeştii de Sus, cu 271 de locuitori, şi Bunila, cu 342 de locuitori. În ambele comune vor fi aleşi câte nouă consilieri locali.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News