Live

Orban: În 3.300 de localităţi, cei care au câştigat alegerile au făcut petreceri spontane. Normal că a existat un focar de infecţie

Data publicării:
Alegeri locale 2020 FOTO: Octav Ganea/ Inquam Photo

Premierul Ludovic Orban afirmă că petrecerile spontane organizate de cei care au câştigat alegerile locale reprezintă una dintre cauzele creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus.

„Se şi vede că creşterea numărului de cazuri a început cu a zecea zi după ziua victoriei. Gândiţi-vă că în 3.300 de localităţi - lucru pe care l-am semnalat şi atunci şi le-am cerut la toţi cei care participat la chefuri să se auto-izoleze şi să încerce să se testeze, chiar şi la cerere - în 3.300 de localităţi, după alegeri, cei care le-au câştigat au făcut petreceri spontane, la care au participat zeci şi sute de oameni şi în care s-a cântat, s-a scandat, unii n-au purtat măşti destul de mult şi e normal că a existat un focar de infecţie acolo”, a declarat premierul duminică la B1 TV, potrivit Agerpres.

Ludovic Orban a menţionat că pe principala sursă a îmbolnăvirilor sunt, totuşi, petrecerile private în care organizatorii de evenimente şi participanţii nu au respectat regulile sanitare şi cele de distanţare.

„Această creştere a numărului de cazuri s-a datorat, în mod firesc, faptului că noi am luat decizii de ridicare a restricţiilor şi de reluarea a unor activităţi. În analiza pe care am efectuat-o, ca şi cauză a îmbolnăvirilor, pe primul loc au fost evenimentele private, motiv pentru care odată cu hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă am decis să nu mai permitem organizarea de evenimente private de tip nunţi, botezuri, mese festive şi alte categorii de evenimente”, a adăugat prim-ministrul.

Orban a subliniat însă că această creştere a numărului de cazuri afectează nu doar România, ci întreaga Uniune Europeană, în unele ţări state de infectare fiind chiar mai mare decât în ţara noastră.

Citește și: Ludovic Orban: De mâine, masca va fi obligatorie în București peste tot. Restaurantele se închid 14 zile

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban îl numește pe Vladimir Putin „un partener corect”. „Maghiarii pot beneficia de pe urma lui”

Ludovic Orban: Democrația în România aproape nu mai există. Decizia CCR calcă în picioare voința exprimată de cetățenii români

Ludovic Orban vrea ca judecătorii CCR să fie anchetați penal de Parchetul de pe lângă ÎCCJ: Decizia de azi e o lovitură de stat

„Fraudele” reclamate de Terheș la CCR sunt de fapt erori corectate în procesele-verbale, recunoscute inclusiv de reprezentanții PNCR

Partenerii noștri