O Americă, două Americi, gen feminin. Ciudata poveste a femeii frumoase, puternice și influente care s-a opus feminismului
De când lumea, rolul femeii a fost să facă copii și să stea la cratiță. Nimic mai simplu. Lumea e doar o jucărie de dimensiunea unei planete, accesibilă doar bărbaților (de preferință albi-caucazieni, nu neapărat blonzi, dar măcar grizonanți și, ideal, eligibili pentru un post în Senatul Statelor Unite). Iată genul de enunțuri care ar scoate, pe bună dreptate, din minți orice femeie modernă. Mai ales când enunțurile în cauză vin din partea unei femei frumoase și împlinite, soție de politician și mamă a cinci copii, al cărei singur păcat capital îl reprezintă chiar ambiția de a fi măcar egală bărbaților. Un paradox moral excelent prezentat în serialul „Mrs. America”, difuzat în România de HBO și disponibil pe HBO GO. „Doamna America” ne povestește nu doar despre feminism ori lupta pentru emanciparea femeii ci, mai ales, despre sădirea semințelor urii, discret plantate în America anilor '70, care au dus, în timp, la înflorirea prejudecăților, bigotismului și, în general, a marii familii de cuvinte care se termină în sufixul „-fobie”.
Să fim serioși și, mai ales, sinceri: nimeni din România nu a auzit, până acum, de Phyllis Schlafly. Însăși rostirea numelui ei, un șuvoi de acolade fonetice în care consoanele câștigă detașat bătălia cu vocalele, reprezintă o provocare, deloc ușoară, pentru cinstiții vorbitori de limbă română.
Și totuși, povestea ei, fixată în perioada tumultoasă a Americii anilor '70, în plină luptă a mișcării de ratificare în Constituția americană a amendamentului privind drepturile egale între bărbați și femei, merită văzută și, mai ales, înțeleasă: mini-seria „Mrs. America” este, practic, povestea unei profeții, rostite în urmă 40 de ani, despre lumea în care trăim: tot mai radicalizată, divizată și atomizată până la „bulele” din spațiul virtual în care ne consumăm actualitatea cotidiană.
Prezentul pe care îl trăiau americanii de atunci, în zorii Marelui Război al Ideologiilor de Orice Fel, a devenit, cumva, strămoșul unui prezent cu care și, noi, românii de acum, începem să ne obișnuim.
Iar Phlyllis Schlafly a fost antieroul feminin favorit al Americii într-o perioadă în care formidabila cultură pop a aceleași Americi reușea să impună lumii unul dintre cei mai puternici antieroi ai lumii moderne: Darth Vader.
Phyllis Schlafly a fost, pentru feministele vremurilor sale, o veritabilă Darth Mother a acelei epoci.
Schalfly este, în primul rând, prima antifeministă modernă care s-a folosit de rețeta radicalizării unei teme pentru a câștiga tracțiune și notorietate publică. Un trol înaintea vremurilor. O mamă a cinci copii și soție de politician (conservator): un CV ireproșabil pentru o persoană ale cărei ambiții mergeau până în straturile rarefiate ale Casei Albe.
„Doamna America” a identificat „tema” cea mai fierbinte a zilei (dezbaterea privind modificarea Constituției, care să garanteze tratament echitabil pentru femei și bărbați) și a provocat „șoc” în momentul în care s-a opus, din postura sa de mamă eroină, mișcării feministe. S-a opus feminismului, dar a avut grijă să devină ea însăși un soi de feministă, dar una exclusivistă, „pe persoană fizică”. Sub masca mamei devotate și a soției iubitoare se ascundea una dintre cele mai lipsite de scrupule și ambițioase fiice ale Americii.
„Doamna America” a dorit să devină „Prima Doamnă” a Americii și aproape i-a reușit. În tot acest periplu, a călcat cu grație peste cadavrele politice ale epocii în care a trăit și a reușit să ducă, cu zâmbetul seducător pe buze, la împotmolirea definitivă a adoptării amendamentului privind drepturile egale.
Phyllis a pus atunci bazele unei retorici pe care o regăsim acum, renăscută, sub diversele progenituri ale conservatorismului bigot al prezentului, care rescrie temele neconfortabile și cuvintele dure sub forma unor idealuri morale: „avortul” devine „lupta pentru viață”, iar „drepturilor homosexualilor” li se opune cultul „familiei tradiționale”.
Problema este că personajele „inspirate din fapte reale”, oricât de ticăloase sau perfide ar fi fost în realitate, au uneori norocul de a fi interpretate de niște actori teribil de buni. În astfel de cazuri, jocul actoricesc excepțional funcționează ca un anestezic: telespectatorii „văd” actorul și „uită” complet de personaj. Un paradox care duce, de regulă, la „umanizarea” personajelor, mai ales a celor pe care istoria și le dorește neapărat de partea greșită a manualelor.
Cumva, acest paradox îl întâlnim și în cazul „Mrs. America”: telespectatorii se uită la Phyllis dar, acolo, ei o văd în realitate pe Cate Blanchett. Iar aici, meritul îi aparține în exclusivitate lui Blanchett, laureată a premiului Oscar care ar putea, grație acestui rol, să ia oricând un nou Oscar, dacă Academia Americană de Film s-ar decide brusc să premieze și serialele de televiziune.
Serialul este făcut așa cum înaltele standarde ale serialelor moderne ne-au obișnuit deja. Ireproșabil tehnic, realizat gospodărește, cu recuzita și costumele respectate în cele mai ridicole detalii, așa cum doar fiii și fiicele Americii știu să o facă atunci când vine vorba de recreat realități (nu neapărat lăudabile) din ograda proprie pentru a fi transpuse cât mai fidel în celuloidul ficțiunii cinematografice.
Pe scurt, „Mrs. America” este despre povestea unei revoluții semi-ratate în materie de drepturi civile, privită prin ochii unei contrarevoluționare dichisite. Un serial aproape irezistibil.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News