Live

Mircea Diaconu, despre moțiune: Trebuia tratată rece, aproape tehnic de către Iohannis. Mi se pare un abuz

Data actualizării: Data publicării:
foto INQUAM PHOTOS/OCTAV GANEA

Prezidențiabilul Mircea Diaconu a afirmat, joi, la Mediafax, că moțiunea de cenzură trebuia tratată rece, aproape tehnic, de către președintele Klaus Iohannis, iar faptul că șeful statului s-a implicat în acest demers reprezintă un abuz, fiind peste atribuțiile sale.

„Imaginându-mi că aș fi un factor activ în toată povestea asta care se derulează, ar trebui nici să nu văd. Până azi, când a căzut Guvernul în Parlament. Sunt și eu la zi, știu ce s-a petrecut, însă asta se reglează în spațiul parlamentar, politic. Problema mea e una singură, președintele nu poate fi factor activ în zona asta. Faptul că domnul Iohannis a cerut, a făcut o țintă din asta, împingând cumva la o căruță care nu e a lui, după părerea mea cel puțin, mie mi se pare un abuz, o trecere peste frontiera de competență a sa. Nu are ce să caute în partea aceea”, a declarat Mircea Diaconu, la Mediafax.

Prezidențiabilul susținut de ALDE și Pro România a afirmat că în orice stat democratic cad guverne, însă acest lucru trebuie tratat rece, aproape tehnic de către șeful statului.

„E o realitate politică, a căzut un guvern, nu mi se pare un lucru tragic, se întânmplă în toate țările europene civilizate, cad guverne, apar guverne, trebuie tratat simplu și rece, tehnic aproape”, a adăugat Diaconu.

Moțiunea de cenzură a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Parlamentului, fiind 238 de voturi „pentru”, patru „împotrivă” și trei voturi anulate, a anunțat senatorul PNL Marcel Vela, de la tribuna plenului Camerei Deputaților.

Citește și

Îmbrânceli între Ponta și un deputat PSD, în timpul dezbaterilor pe moțiunea de cenzură

Victor Ponta acuză o tentativă de corupție în timpul votului pentru moțiunea de cenzură: Lucrurile au ajuns prea departe

Surse: Marius Bota a plecat cu bilele la votul moțiunii de cenzură. Cum a votat deputatul PSD – VIDEO

Finul lui Petre Daea a "murdărit mâna naşului". A votat la moţiunea de cenzură

Viorica Dăncilă, nouă gafă în ultimul discurs: „Nu o să-mi dau demisia din premier”

Un senator PMP a venit cu ambulanța, de la Cluj-Napoca, pentru a vota moțiunea de cenzură: Este foarte dureros. Am decalat operația

Delirul de final al PSD-ului. Titus Corlățean: Ce normalitate e cea în care voci neomarxiste din USR anunță obligația avortului?

Moțiunea de cenzură | Călin Popescu Tăriceanu: Dragă Viorica, dacă ești ținută ostatică, clipește de două ori și noi te salvăm

Dan Barna: Ați reușit performanța ca prin recursul compensatoriu să eliberați peste 22.000 de infractori

VIDEO. Ponta, către Dăncilă: Dacă te superi că te refuză un bărbat nu e normal să o spuneți la microfon

VIDEO  Viorica Dăncilă şi-a făcut cruce în timpul discursului lui Victor Ponta

Editor web: C.T.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Statutul deputaților și senatorilor, modificat. Au fost înăsprite sancțiunile pentru abaterile disciplinare. Ce riscă parlamentarii

Partenerii noștri