Live

Dezbaterea lui Klaus Iohannis. Unde se va întâlni cu politologii şi formatorii de opinie

Data actualizării: Data publicării:

Dezbaterea de marți, 19 noiembrie, a președintelui Klaus Iohannis, în care se va întâlni cu politologii și formatorii de opinie va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.

"Dezbaterea anunțată de președintele Klaus Iohannis pentru ziua de marți, la care vor participa jurnaliști și politologi, va fi găzduită de Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, conform SNSPA. Detaliile dezbaterii din 19 noiembrie vor fi comunicate public imediat ce acestea vor fi agreate de toate părțile implicate în organizarea evenimentului", a anunţat Dan Motreanu, şeful de campanie al PNL la alegerile prezidenţiale.

„Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și-a manifestat deschiderea de a asigura un spațiu neutru de desfășurare a unei dezbateri, în contextul apropierii celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România, pentru buna informare a opiniei publice și pentru cultura democratică a societății românești. Având în vedere anunțul public al candidatului PNL de a organiza o dezbatere cu formatori de opinie, reprezentanți ai mass-media și politologi și în urma dialogului cu echipa de campanie a candidatului Klaus Iohannis, propunerea SNSPA a fost agreată”, au transmis reprezentanții SNSPA, într-un comunicat de presă.

Evenimentul se va desfășura marți, „într-un spațiu neutru politic dar, în același timp, reprezentativ pentru societatea românească”, respectiv în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, conform sursei citate.

Sursa menționată reiterează „importanța comunicării publice oneste, deschise, echilibrate, care să atingă teme esențiale privind modul în care funcționează instituțiile politice din România, modul în care s-a derulat mandatul actual al Președintelui României, precum și direcțiile și prioritățile care pot contribui la viitorul țării”.

Reprezentanții SNSPA mai spun că detaliile referitoare la dezbaterea de marți vor fi comunicate public „imediat după ce acestea vor fi agreate de toate părțile implicate în organizarea acestui eveniment”.

Klaus Iohannis a anunțat, într-o conferință de presă susținută miercuri la sediul PNL, că marți va organiza o dezbatere cu politologi și formatori de opinie. Șeful statului a precizat că nu va participa la o dezbatere cu Viorica Dăncilă, deoarece aceasta „a fost parte activă a mârlăniilor pesediste și a sprijinit activ încercările de acaparare a Justiției”.

Redactare G.M.

Sursa: Mediafax

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Crin Antonescu, propus candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la prezidențiale: „E o discuţie complexă”

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Partenerii noștri