Live

Ce salariu are președintele României, în 2019

Data actualizării: Data publicării:
Viitorul președinte al României va trebui să pregătească țara pentru o agresiune militară .Fotografie modificată via presidency.ro

Odată cu creşterea salariului minim pe economie, la 1 ianuarie 2019, au crescut și veniturile aleșilor. Salariilor demnitarilor au crescut cu aproape 10%, iar președintele României a început să încaseze un salariu care l-a trasformat în cel mai bine plătit politician.

Astfel, de la începutul anului, salariul președintelui Klaus Iohannis a ajuns la 24.960 de lei  - echivalentul sumei de aproximativ 5.000 de euro, cu 2.160 de lei mai mult faţă de anul 2018.

A doua indemnizaţie ca valoare e cea a prim-ministrului, a preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a şefului Senatului, respectiv 23.920 de lei lunar, în timp ce viceprim-miniştrii au o indemnizaţie netă de 22.256 de lei.

Preafericitul Daniel, patriarhul  Bisericii Ortodoxe Române, încasează, de la 1 ianuarie 2019, suma de 23.920 lei pe lună.

Veniturile demnitarilor se calculează în funcţie de coeficientul din legea salarizării, înmulţit cu salariul minim pe economie care, în luna ianuarie, a crescut la 2.080 de lei.

Citește și: Vot diaspora, alegeri prezidențiale 2019

Alegeri prezidențiale 2019 - românii își aleg președintele pe 10 noiembrie

Alegerile pentru Președintele României au loc în data de 10 noiembrie 2019. În cazul în care niciunul dintre candidați nu întrunește majoritatea de voturi valabil exprimate ale alegătorilor înscriși în listele electorale permanente, se organizează al doilea tur de scrutin, în data de 24 noiembrie 2019.

Citește și: Lista candidaților la alegerile prezidențiale 2019. Cine sunt cei 14 pentru Cotroceni

Votarea începe duminică la ora 7.00 și se încheie la ora 21.00. Prin excepție, votarea în străinătate se desfășoară și în zilele de de vineri și sâmbătă, 8 și 9 noiembrie. În ziua de vineri, votarea începe în ziua de vineri, ora locală 12.00 și se încheie la ora locală 21.00, iar în ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 7.00 și se încheie la ora locală 21.00 (art. 44 din Legea 370/2004).

Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot își pot să exercita dreptul de vot până cel mult la ora 23.59 (art. 46 din Legea 370/2004).

Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România care în ziua votării se află în țară își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

Pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mini-teren de golf și la reședința lui Iohannis de la Vila Lac 3, nu doar la Neptun (G4Media)

Ponta: Ciolacu va intra în turul 2 al prezidențialelor/ Ce spune consilierul premierului despre soarta liderului PSD dacă va pierde

Crin Antonescu spune că Iohannis vrea de fapt să redevină liderul PNL. „N-ar fi avut loc discuția despre senator dacă nu era un semn”

Ciucă, întrebat cine va câştiga prezidenţialele: Subsemnatul. El afirmă că Ciolacu nu este prima sa opţiune la desemnarea premierului

Partenerii noștri