Live

Campanie electorală cu karaoke pe marginea drumului, în Dolj

Data actualizării: Data publicării:

Campanie electorală inedită în comuna Călăraşi, judeţul Dolj, unde mai mulţi membri şi simpatizanţi PNL din localitate s-au „înarmat”, sâmbătă după-amiaza, cu o boxa şi un microfon şi au plecat prin comună să-i convingă pe localnici să-l voteze pe Klaus Iohannis, conform MEDIAFAX.

Potrivit unui video postat pe Facebook, echipa de campanie s-a oprit pe marginea drumului, în centrul comunei conduse de un primar PSD, şi a început să cânte: „Vin ai noştri, pleacă-ai voştri/ Noi rămânem tot ca proştii/ Ăia hoţi, ăştia hoţi/ Mama lor la toţi”.

Internauţii au reacţionat, unii dintre ei au scris comentarii de încurajare, alţii și-au exprimat dezamăgirea că nu au participat şi ei, iar alţii se plâng că au fost distruse toate locurile din zonă care în trecut le aduceau venituri localnicilor.

„Cea mai tare campanie! Exportaţi-o în tot judeţul!“, a scris unul dintre internauţi.

„Noi de ce nu suntem acolo?”, se întreabă un alt internaut care a adăugat comentarii la filmuleţ.

O femeie a scris: „Mă gândesc atât de mult de ce zona noastră a devenit aşa săracă?! Îţi aduci aminte că eram copii şi aveam banii noştri? Ce se întâmplă azi? Staţiunea lăsată la abandon etc, etc”.

Comuna Călăraşi, aflată la câţiva kilometri de Dăbuleni, este condusă de un primar PSD, ales prima dată în 1996 .

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Crin Antonescu, propus candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la prezidențiale: „E o discuţie complexă”

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Partenerii noștri