Live

Alegeri prezidențiale 2019. Primarul filmat când dă bani la o secție de votare are dosar penal. Cum își justifică gestul

Data actualizării: Data publicării:
Foto: ziuaconstanta.ro

Un dosar penal in rem pentru coruperea alegătorilor a fost deschis în cazul primarului din județul Constanța, pozat în timp ce dă bani președintelui unei secții de votare. Edilul spune că a dat bani de mâncare, pentru că 10 lei sunt insuficienți.

Verificările au început la Constanța după ce un primar a fost fotografiat în timp ce dădea bani președintelui unei secții de votare.

Referitor la imaginile apărute în spațiul public cu privire la un eveniment produs într-o secție de votare din localitatea Furnica, vă comunicăm faptul că ne-am autosesizat și efectuăm verificări cu privire la situația de fapt”, anunțau reprezentanții IPJ Constanța, citați de Mediafax.

Ulterior, a fost deschis dosar penal in rem pentru coruperea alegătorilor.

Surse locale spuneau că cel fotografiat este primarul PSD al comunei Dumbrăveni, care a avut o discuție cu președintele unei secții de votare, în fața secției, după care a scos bani din buzunar și i i-a dat.

Contactat telefonic de Mediafax, primarul comunei Dumbrăveni, Stelian Clinciu, a declarat că i-a dat 150 de lei președintelui secției de votare pentru a plăti o comandă de mâncare.

Am fost chemat la sediul de poliție. Am spus ce am avut de spus. Am dat acei bani pentru ca cei de la secția de votare de la Furnica să-și cumpere de mâncare. Cinci persoane, le-am dat 150 de lei. O recunosc, o spun de câte ori trebuie să o spun. Știu că se poate interpreta. Ca drept dovadă s-a interpretat cum s-a interpretat. Am dat pentru că suma de 10 lei care se alocă acum pentru fiecare membru care participă la votare și care trebuie să stea de la 6:00 dimineața și până se încheie tot procesul... Nu cred că cineva poate să stea cu 10 lei. Ce își cumpără? Președinta secției de vot trebuia să plătească mâncarea cu banii aceia și chiar i-am zis să țină bonul. La alegerile de la referendum sau toate alegerile anterioare am adus pachete, dar acum nu am avut timp să plec eu. În trecut am plecat eu sau am trimis pe cineva. Acum am avut altele pe cap și n-am mai putut să plec. Până acum aduceam mâncarea de la Constanța. Acum am făcut o prostie. O recunosc și asta este”, a spus Stelian Clinciu.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie din Mureș a fost călcată de o mașină neasigurată lăsată pe o stradă în pantă

Un cămin de bătrâni care funcționa fără autorizație a fost găsit în Eforie Nord. Nouă vârstinici au fost duși la spital

Părinții care și-au opărit fetița și au lăsat-o să moară, fiindcă plângea, au fost condamnați definitv la peste 20 de ani de închisoare

Constanţa: Un bărbat de 69 de ani a fost găsit mort într-un cimitir

Partenerii noștri