Live

Alegeri parlamentare 2020. Mesajele românilor din diaspora

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / George Calin

Românii din diaspora votează deja la alegerile parlamentare 2020, iar mesajul lor către cei din țară este clar: votul din 6 decembrie este vital.  

"Votul de pe 6 decembrie este vital. Statul român nu are absolut nicio idee concretă despre câți români sunt plecați, câți români sunt instalați, câți români lucrează, câți copii sunt născuți în afara granițelor. Numărul reprezentanților diasporei în ziua de astăzi este foarte mic (4 deputați și 2 senatori - n.r.), nu este proporțional cu numărul cetățenilor care sunt în afara granițelor României", spune Liliana Bouladoux, o româncă din Franța.

"Eu sper să se facă progrese cu modernizarea României, să fie mai puțină birocrație, să fie prima prioritate a noii administrații. Participarea la vot este importantă", a declarat pentru Digi24 Alexandru Alexe, român din SUA.

"Vrem oameni care să ne reprezinte, care să știe condițiile în care noi trăim aici, care să inițieze legi pentru cursuri de limbă și civilizație română pentru copiii noștri, de exemplu. Vrem legi care să ne protejeze de abuzuri, în orice situație, în orice context, și aici, și în România. Noi votăm întotdeauna și pentru cei de acasă. Noi nu ne-am rupt, pur și simplu locuim în altă parte, dar noi suntem români, noi cunoaștem foarte bine tot ce se întâmplă în România", spune Anca Ozarchevici, o româncă din Germania.

Constantin Drăgan (Suedia): "Pe românii din diaspora îi doare imaginea României, că suntem asociați cu partea nu atât de bună a țării. Deranjează când știi că lucrurile există, dar nu sunt majoritare. Îmi pasă de ce se întâmplă cu familia și prietenii.

Cât locuiesc în Suedia, viața mea nu se va schimba foarte mult dar a lor poate da".

Georgiana Hașegan (Marea Britanie): "Aș dori o reformă în Educație în România. De foarte multă vreme educația este într-o stare destul de proastă. Țin legătura cu prieteni și foști colegi profesori, școala pe care o avem azi e societatea pe care o vom avea mâine.

M-aș întoarce, iubesc România, dar sunt încă foarte multe de făcut".

Mihnea Mihai (Elvetia): "Mă gândesc că votul pe care-l dau trebuie să schimbe în bine viața familiei și a prietenilor mei. Înseamnă un nivel de interacțiune cu statul cât mai asemănător cu ce avem în Elveția. Dacă aici poți să îi scrii parlamentarului și să primești răspuns de ce să nu se poată și în România? Cel mi bun program e să avem în România condiții de trai cât mai apropiate de cele din Occident".

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tendință periculoasă pe TikTok. Unii români din străinătate își distrug buletinele și pașapoartele

Avertisment MAE: Informaţia că s-ar putea vota în continuare la secţiile din străinătate este falsă

Biroul Electoral Central a oprit oficial alegerile în diaspora, la trei ore după decizia CCR de anulare a prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Votul în diaspora, la turul 2, începe vineri. Care e programul secțiilor și cum pot vota românii

Partenerii noștri