Live

Video Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute în 9 mai

Data publicării:

ZIUA EUROPEI

Robert Schuman, ministrul de Externe al Franței, propune integrarea industriilor de oțel și cărbune din
Franța și Germania sub o autoritate comună.

„Declarația Schuman”, așa cum este numită propunerea, este considerată începutul proiectului postbelic de integrare europeană. Așa a început Uniunea Europeană.

Propunerea lui Schuman devine realitate un an mai târziu, prin apariția Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. 9 Mai este celebrată ca Ziua Europei în UE.

1955 / GERMANIA TRECE LÂNGĂ FOȘTII DUȘMANI

La 10 ani de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania intră în alianță cu foștii săi dușmani. Dar numai cu cei din vest. Republica Federală este primită în NATO.

A fost una dintre primele măsuri luate de Germania de Vest după ce a devenit stat suveran, cu patru zile înainte. A fost și începutul reînarmării Germaniei.

Cancelarul Konrad Adenauer a fost promotorul apropierii de aliații vestici. Germania de Vest ar fi urmat să fie câmp de luptă în cazul unui război NATO-URSS.

1386 / CEA MAI VECHE ALIANȚĂ

Acum 637 de ani, Anglia și Portugalia semnau un tratat de alianță. Documentul este în vigoare și în prezent. Este cea mai veche alianță care încă există.

Anglia a ajutat Portugalia în luptele sale cu maurii și cu spaniolii pentru independență. Ca multe alianțe medievale, și aceasta a fost confirmată cu o nuntă regală.

Tratatul original, de acum 637 de ani, este păstrat la arhivele portugheze. Alianța a fost reconfirmată de multe ori de-alungul istoriei, cel mai recent în 2022.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 25 iunie

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 24 iunie

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 15 iunie

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 13 iunie

Partenerii noștri