Live

Video Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute în 10 august

Data publicării:

1945 - JAPONIA CAPITULEAZĂ

La primele ore ale dimineții, împăratul Hirohito al Japoniei și-a anunțat guvernul că războiul nu mai poate continua. Decizia a venit la o zi după atacul nuclear de la Nagasaki.

De asemenea, cu o zi în urmă, Armata Roșie intrase în Manciuria ocupată de japonezi. Oficialii de la Tokyo se temeau că poporul japonez va fi distrus de URSS și SUA.

"A venit momentul să îndurăm lucruri de neîndurat" a zis împăratul Hirohito atunci când a decis că luptele trebuie oprite. Japonia a capitulat oficial de 15 august 1945.

1913 - PACE ÎN BALCANI

Tratatul de la București, care a încheiat al Doilea Război Balcanic, a fost semnat acum 110 ani în capitala României. Tratatul a fost unul revoluționar pentru acea vreme.

Pentru prima oară, niciuna dintre marile puteri europene nu s-a implicat. Țările balcanice și-au rezolvat singure problemele. România a devenit principala putere în zonă.

Bulgaria, ca țară înfrântă, a pierdut teritorii în favoarea Românie - Cadrilaterul - Serbiei, Greciei și Turciei. Dar echilibrul creat a fost stricat de Primul Război Mondial.

955 - OPRIREA EXPANSIUNII

Expansiunea către inima Europei a hoardelor maghiare invadatoare a fost oprită la Lechfeld, în Bavaria. Otto I, regele Germaniei, și armatele sale au înfrânt maghiarii.

Bătăliie au durat 3 zile, de pe 10 până pe 12 august. Aproape toți luptătorii maghiari sunt uciși. Căpeteniile hoardei sunt prinse după luptă și executate de germani.

Se încheia o perioadă de 50 de ani în care maghiarii făcuseră raiduri până în Franța, Italia și Spania. După Lechfeld, maghiarii au rămas definitiv în bazinul carpatic.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute pe 20 decembrie

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 18 decembrie

Toți elevii de liceu, din clasele a XII-a și a XIII-a, vor studia „Istoria comunismului din România”

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 13 decembrie

Partenerii noștri