Live

Zeci de sancțiuni date de polițiști în ziua votului. Ce incidente electorale au fost semnalate

Data publicării:
Secție de vot pentru alegerile prezidențiale în Doborești, Ilfov, 24 noiembrie 2024. Inquam Photos / George Călin

Un număr de 80 de incidente electorale au fost sesizate autorităţilor pe timpul desfăşurării alegerilor prezidenţiale, până la ora 14.00, a anunțat MAI. Dintre acestea, 43 au fost confirmate, alte 21 nu s-au confirmat, iar restul sunt în curs de verificare, a transmis purtătorul de cuvânt al al instituției, Monica Dajbog. Totodată, se fac cercetări privind opt posibile infracţiuni, transmite News.ro.

„De la începerea votării, au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare şi 21 neconfirmate. Au fost aplicate 34 de sancţiuni contravenţionale: 7 amenzi în valoare de 11.700 de lei şi 27 de avertismente. De asemenea, se efectuează cercetări cu privire la 8 posibile infracţiuni”, a declarat Monica Dajbog.

Poliţiştii din Ploieşti cercetează un bărbat pentru fraudă la vot după ce, în momentul în care s-a prezentat la o secţie să voteze, Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenţei la Vot şi de Prevenire a Votului Ilegal a semnalat că el votase deja la o altă secţie.

De asemenea, poliţiştii din Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că un alegător ar fi primit două buletine de vot, cu care ar fi intrat în cabina de vot. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru fraudă la vot, sub forma tentativei.

La rândul lor, poliţiştii bihoreni fac cercetări în urma unei sesizări referitoare la o posibilă situaţie privind transportarea organizată la secţiile de votare a unor alegători, de către membrii unor partide politice. Poliţiştii de ordine publică, echipaje de poliţie rutieră şi jandarmii sunt prezenţi în zona respectivă şi monitorizează situaţia, pentru a preveni şi combate orice încălcare a legii.

Poliţiştii din judeţul Iaşi au fost sesizaţi prin 112 de către o persoană cu privire la faptul că soţiei sale, care are domiciliul în municipiul Iaşi, i-a fost refuzată exercitarea dreptului la vot pe liste suplimentare la o secţie dintr-o altă localitate. Poliţiştii au constatat că preşedintele secţiei de votare i-a comunicat că, din cauza numărului mare de persoane care au votat pe liste suplimentare, raportat la numărul de buletine existente, ar fi de preferat să voteze la secţia de votare la care este arondată. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Citește și: Alegeri prezidențiale 2024, turul I. Desfășurarea scrutinului, în timp real

Incidentele din București

În Bucureşti, se fac cercetări faţă de o persoană cu domiciliul în altă localitate care a votat la referendum, deşi nu avea acest drept pentru că îi expirase viza de reşedinţă.

Tot în Bucureşti, un bărbat a fost amendat cu 4.000 de lei după ce a sesizat la 112 că la o secţie din judeţul Giurgiu s-ar permite intrarea în cabina de vot a câte două persoane, dar în urma verificărilor făcute de poliţişti, aspectele sesizate nu s-au confirmat.

Poliţiştii din Bucureşti au sancţionat contravenţional cu amendă de 200 de lei un bărbat după ce a adresat expresii jignitoare pe timpul sosirii unui demnitar la o secţie de votare din Sectorul 1.

Tot în Bucureşti, poliţiştii fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, în cazul unui conflict apărut între două persoane în incinta unei secţii de votare din sectorul 5 al Capitalei.

În plus, au fost semnalate mai multe cazuri în care alegătorii, printre care un deputat şi un europarlamentar, şi-ar fi fotografiat sau filmat buletinul de vot în timp ce se aflau în cabina de votare. Cercetările sunt în desfăşurare.

Citește și: LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 diaspora. Ultima zi de vot în străinătate

LIVE TEXT Referendum București 2024. Bucureștenii, chemați să voteze și la referendumul lui Nicușor Dan odată cu alegerile prezidențiale

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„De la vaccin la voturi”. Companie rusă, implicată în alegerile din România – investigație Financial Times

MAE rus: „Autoritățile române ar trebui să retragă acuzațiile cu privire la așa-zisa ingerință a Rusiei în alegerile prezidențiale”

Revenirea lui Crin Antonescu, fondatorul USL care i-a luat locul lui Băsescu timp de 50 de zile

Crin Antonescu, după ce a fost desemnat candidatul Coaliției: „Nu am solicitat candidatura, dar nu m-am dat la o parte”

Partenerii noștri