Live

Fost ministru al Energiei, despre Călin Georgescu: „Există riscul mare să devenim nefinanțabili. Acest lucru va arunca țara în haos”

Data publicării:
Fostul ministru al energiei, Răzvan Nicolescu. Foto: Inquam/ Octav Ganea

Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, a declarat într-un interviu pentru Financial Intelligence că mai multe fonduri de investiții și-au amânat pentru anul viitor decizia de a investi în România, din cauza riscului reprezentat de candidatura lui Călin Georgescu și avertizează că țara noastră ar putea deveni nefinanțabilă. El spune că programul economic al lui Călin Georgescu înseamnă de fapt „reinstaurarea comunismului”, pe care îl numește „distributism”.

„Cei din mediul de afaceri cu care discut sunt profund îngrijorați și asta se vede și în evoluțiile de pe bursă. A existat o rază de speranță după alegerile parlamentare când forțele pro-europene au câștigat peste 2/3 din Parlament, însă această speranță a fost distrusă de decizia unui partid pro-european de a refuza să o susțină pe candidata pro-europeană rămasă în cursă.

În plus, există probe clare că alegerile prezidențiale au fost viciate și că legea a fost încălcată de către un candidat care nu și-a declarat fondurile de campanie. Incapacitatea unui stat de a asigura alegeri corecte sperie mediul de afaceri pentru că alegerile corecte sunt fundamentul democrației. În plus, unul dintre candidați vorbește explicit de reinstaurarea comunismului pe care îl numește «distributism» în programul lui oficial de candidatură”, a declarat Răzvan Nicolescu pentru Financial Intelligence, referindu-se la candidatura lui Călin Georgescu.

Potrivit fostului ministru, mai multe fonduri de investiții au amânat deja decizia de a investi în România, în așteptarea rezultatelor alegerilor. El avertizează că există riscul ca agențiile de rating să retrogradeze România și, astfel, țara noastră va deveni nefinanțabilă.

„Cunosc mai multe fonduri de investiții care aveau planuri importante de dezvoltare economică în România și care au decis să amâne orice decizie pe România pentru anul viitor. Ratingul de țară este BBB-. Există riscul mare să retrogradăm o treaptă și să devenim nefinanțabili. Acest lucru va arunca țara în haos, iar primii afectați vor fi pensionarii care nu își vor mai primi pensiile. E păcat, pentru că România era pe o direcție bună. Niciodată nu am auzit vorbindu-se despre România atât de frumos în mediul de afaceri internațional ca înainte de aceste alegeri. Aceste lucruri urmau să fie vizibile în anii următori în casele oamenilor și mai mult. Acum ne dăm foc singuri la casă cu o veselie și iresponsabilitate incredibilă. Ni se pare că suntem cool sau șmecheri votând securiști rusofili pe care îi credem Mesia”, a mai spus Răzvan Nicolescu.

Citește integral interviul cu Răzvan Nicolescu pe Financial Intelligence.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lasconi dezvăluie cum l-a cunoscut pe Georgescu. „Mi s-a părut dubios. Îmi pare rău că instituțiile statului nu l-au luat în serios”

MAI: Călin Georgescu, susținut pe TikTok de liderul unui clan. Un alt lider interlop i-a finanțat campania

Șeful AEP, Toni Greblă, a trimis la Parchet o sesizare privind finanțarea campaniei lui Georgescu. Ce informații au primit procurorii

Cine este Bogdan Peșchir, programatorul care a făcut donații de peste un milion de euro în campania lui Călin Georgescu. Ce spune SRI

Partenerii noștri