Alegerile parlamentare din 6 decembrie vor stabili cine sunt parlamentarii care vor ocupa Camera Deputaților și Senatul în următorii patru ani.
Parlamentul României este bicameral, iar norma de reprezentare prevede un post de deputat la 73.000 de oameni și unul de senator la 168.000 de oameni. Astfel, România are în prezent 329 de deputați și 136 de senatori.
La o populație de aproximativ 19.000.000 de locuitori, există un parlamentar la fiecare 40.000 de români.
Bundestagul are 709 parlamentari
Parlamentul federal unicameral al Germaniei are în actuala legislatură 709 parlamentari. Mandatul acestora durează 4 ani.
Bundestagul este parlamentul Republicii Federale Germane începând cu anul 1949. În calitate de principal legiuitor german, toate legile de interes federal trebuie să treacă prin Bundestag.
Având în vedere că populația Germaniei era în 2019 estimată la 83 de milioane de cetățeni și actualul număr de aleși este de 709, revine un parlamentar la 117.000 de oameni.
Franța are parlament bicameral
Parlamentul francez este compus dintr-o cameră superioară, Senatul, și o cameră inferioară, Adunarea Națională a Franței.
Cele două camere își desfășoară activitatea în clădiri diferite (Palatul Luxembourg - Senat și Palatul Bourbon - Adunarea Națională), dar se pot reuni într-un singur corp, Congresul Parlamentului Francez, la Palatul Versailles.
Senatul are 348 de locuri, în timp de Adunarea Națională are 577 de locuri. Populația Franței este estimată la aproximativ 66 de milioane de persoane, ceea ce înseamnă că există un parlamentar la fiecare 71.000 de cetățeni.
Italia are cel mai mare număr de parlamentari
Italia are un parlament cu o structură bicamerală perfectă, pentru că este compus din două camere cu funcții identice: Camera Deputaților și Camera Senatului Republicii.
Camera Deputaților are 630 de locuri, iar Senatul are 315 locuri, la care se adaugă senatori de drept pe viață (președinții emeriți ai republicii) și senatori pe viață (cetățenii cu merite deosebite în câmpul social, științific, artistic și literar - sunt nominalizați de președintele republicii). Nu este o directă corelație între numărul parlamentarilor și populație, există un parlamentar la aproximativ 60.000 de cetățeni italieni.
În Spania, Camera Deputaților poate întoarce decizia Senatului
Parlamentul Spaniei este bicameral, fiind alcătuit din Senat și Congresul Deputaților. Există 350 de deputați și 266 de senatori.
Deși camera inferioară și superioară împart puterea legislativă a Spaniei, Congresul Deputaților poate întoarce o decizie a Senatului, în caz că are majoritate.
Având o populație de aproximativ 46 de milioane de oameni, Spania are un parlamentar pentru fiecare 74.000 de cetățeni.
Editor : V.M.