Alegeri locale 2024. Partidele și candidații independenți pot depune candidaturile la birourile electorale începând de marți

Data publicării:
buletin de vot bagat in urna la alegerile locale
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de marţi până pe 30 aprilie, ora 23,59, să depună la birourile electorale candidaturile pentru alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din 9 iunie.

De asemenea, marţi începe perioada de înregistrare a alianţelor electorale la alegerile locale.

Potrivit unei hotărâri a BEC, în vederea înregistrării propunerilor de candidaţi pentru primar, primar general, consiliul local, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, preşedinte al consiliului judeţean, consiliul judeţean, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale vor depune la biroul electoral de circumscripţie competent, până cel târziu în data de 30 aprilie 2024, ora 23,59, dosarele care cuprind: lista de candidaţi, lista de susţinători pentru fiecare candidat, copie după actul de identitate, declaraţie de acceptare a candidaturii, declaraţie de avere şi de interese, declaraţie pe proprie răspundere că nu a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, potrivit Agerpres.

Candidaţii vor putea renunţa la candidatură până la data rămânerii definitive a candidaturilor.

Conform unei alte hotărâri a Biroul Electoral Central, alianţele electorale vor putea susţine candidaţi independenţi la primării, consiliile locale şi cele judeţene.

De asemenea, potrivit hotărârilor BEC, la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din data de 9 iunie alianţele electorale care se constituie la nivelul tuturor circumscripţiilor electorale comunale, orăşeneşti, municipale dintr-un judeţ sau de sector sau municipiu Bucureşti sau doar la nivelul unora se vor înregistra la biroul electoral de circumscripţie competent, urmând ca protocolul să fie semnat de conducerile organizaţiilor judeţene ale formaţiunilor politice care intră în alcătuirea alianţei electorale şi contrasemnat de conducerile organizaţiilor respectivelor formaţiuni politice.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se schimbă grila TV în România. Noua televiziune lansată va emite și peste graniță
Digi FM
Andrei Perneș, fost concurent în emisiunea Mireasa, a murit după ce s-a răsturnat cu mașina. Împlinea 29 de...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Vârsta, doar un număr pentru ea! Halle Berry, irezistibilă la 58 de ani, într-o ținută transparentă, cu un...
Adevarul
Contraoferta lui Putin pentru Trump: o înțelegere privind resursele naturale rusești și accesul în Arctica
Newsweek
375 lei în plus la pensie și 500 lei burse pentru copii. Când se dau banii? Cine-i ia? Anunț oficial
Digi FM
Alina Sorescu, propunere de neimaginat de la fostul soț: "Voia să stau două săptămâni în casă cu fetele, apoi...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Au vrut să facă o friptură, dar s-au speriat atunci când au văzut ce se ascunde în grătar: „Nu înțeleg cum a...
Film Now
Jeremy Renner, relație secretă cu o influenceriță mult mai tânără. Experiențele dramatice care i-au unit
UTV
Mihai Trăistariu, declarații sincere despre viața amoroasă. „Mi-am luat decât puștoaice care sunt prea mici...