Gabriel Diaconu, psihiatru: Alegerile locale 2020 sunt cele mai grele de după Revoluție, ne vor duce spre o iarnă cum nu am mai avut

Data publicării:
gabriel diaconu, in studioul digi24
Psihiatrul Gabriel Diaconu

Alegerile locale 2020 sunt cele mai grele de după Revoluție, pentru că ne vor duce spre o iarnă cum nu am mai avut, dar oamenii trebuie să meargă la vot pentru că cei care ajung în funcție au robinetul cu bani, iar pandemia ne-a învățat că doar dacă suntem uniți putem face diferența, a declarat la Digi24 psihiatrul Gabriel Diaconu.

"E groaznic, dacă te uiți mai atent, omul în democrație a ajuns să considere că problema alegerii este a tuturor, dar a nimănui.

Oamenii nu știu pe cine să aleagă, nici la propriu, nici la figurat, nu își înțeleg forța alegerii. Au constatat că dacă ar fi să existe o alegere într-o anumită comunitate, tot aceiași oameni conduc. Sunt știri care fac omul să se simtă inutil, după perioada alegerilor o să constate că cineva a câștigat, iar acel cineva care a câștigat ajunge ținta protestului. Oamenii se plâng, dar din poziția celui care nu s-a prezentat la extemporal, dar constată că l-a picat deja.

Aceste alegeri sunt cele mai grele de după Revoluție, ne vor duce spre o iarnă cum nu am mai avut.

Oamenii care ajung în funcție acum vor avea robinetul cu bani. Există o România practică, care stă într-un pix, oamenii cu care vorbesc și spun că nu îi interesează ar face bine să se mai gândească.

Nu mai avem privilegiul ignoranței, pentru că pandemia ne-a învățat că dacă stăm uniți putem face o mare diferență.

Relația om – comunitate e obligatoriu reciprocă, ne străpunge simțul echității, dar în realitate om - comunitate fură, problema e ce fenomen se naște din furt sau minciună, dacă va exista un reflex echitabil după faptă și răsplată sau nu. În Romania încă nu există acest reflex.

Către tineri nimeni nu se îndreaptă. În școală se predă mai degrabă obediența decât spiritul civic", a explicat Gabriel Diaconu.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri