Sufocați de gunoaie! Rampă clandestină pe strada Miloia din Timișoara: sunt aruncate camioane de resturi

Data publicării:
miloia A



Strada Miloia s-a transformat dramatic în ultimele luni. O parte de stradă a devenit groapă de gunoi. „Aduc camioane întregi, ne sufocă", „Maşini din astea, platforme particulare, mici, încărcate cu gunoi, vă spun sincer, eu într-o zi, de aici, din curte, am crezut că se mută cineva. Şi când am ieşit, am văzut că le-a descărcat. Deci, nu mai merg la gunoi, se duc şi le aşează acolo", „Strâng, a fost anul ăsta de vreo două ori, dar degeaba. După trei zile, iarăşi", „După cum vedeţi, mai mult material de construcţii şi vechituri", ne spun locuitorii din zonă.

 

Reprezentanţii Primăriei Timisoara susțin că poliţiştii locali vor patrula în zonă şi vor împărţi amenzi celor pe care îi prind că nu respectă legea.

Adrian Bere, directorul Direcţiei de Mediu a Primăriei Timişoara, ne informează: „Ne trezim în nenumărate rânduri că apar aceste rampe clandestine create de unii din concetăţenii noştri, abandonând deşeurile pe domeniul public. Nu aşa trebuie procedat"

Autorităţile locale susţin că zona va fi ecologizată în perioada următoare, în cadrul campaniei de curățenie de toamnă.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Mihai Pop
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalele care își oferă cadouri între ele și sacrificiile...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...