ROMÂNIA FURATĂ. Fabricile de jucării românești, îngropate de speculanții imobiliari
Telefonul inteligent, laptopul sau tableta sunt jucăriile obişnuite ale lui Rafael şi ale surorii sale, Aiana. Au învăţat să le folosească înainte să facă primii paşi. Tastele telefonului păreau atunci un miraj. Au şi păpuşi, pluşuri, roboţei şi maşinuţe scumpe, de ultimă generaţie, dar toate acestea îi plictisesc. Sunt prea multe şi prea accesibile. Niciuna nu e romanească. Fiindcă pur şi simplu aşa ceva nu prea mai există în magazine. De fapt, 90% din jucării vin din import, majoritatea din China şi din Turcia.
Epoca jucăriilor româneşti a apus definitiv în 2007, odată cu boom-ul imobiliar. Fabricile de jucării au fost privatizate pe nimic, devalizate şi transformate în afaceri imobiliare. Utilajele au fost tăiate şi vândute la fier vechi, casate şi aruncate la gunoi.
Din industria jucăriilor a mai ramas doar o mână de colecţionari. Cristian Dumitru are 10.000 de jucării şi a deschis Muzeul Jucăriilor. Le-a adunat în zeci de ani. Pe unele le-a cules direct din tomberon.
„Chiar un căţel făcut la Map Oradea, care îşi pierduse lăbuţele, capul era total împrăştiat în spatele unui bloc. Chiar l-am reconstituit pe tot”, spune Cristian Dumitru, președintele Asociației Muzeul Jucăriilor.
Jucăriile autohtone, o poveste interbelică
Meşteşugarii şi industriaşii României interbelice nu au prevăzut sfârşitul jucăriilor autohtone atunci când au deschis fabricile şi atelierele. Confiscate de comunişti, au ajuns o adevărată industrie. În 1960, Romania avea opt fabrici care manufacturau obiecte din lemn sau tablă sau tipăreau cărţi, dar aveau şi secţii speciale de jucării.
Întreprinderea 9 Mai din Lugoj făcea stropitori, jucării cu cheiţă şi carusele, Cooperativa Tehno-Metalica Bucureşti, jucării mecanice, biciclete, triciclete şi trenuleţe, Fabrica de Mase plastice MAP Oradea turna jucării din plastic, Cooperativa Arta Lemnului - figurine, trenuleţe şi jocuri din lemn, Fabrica Steaua Roșie din Râșnov, jocul de Domino, iar Agatex Timişoara - trenuleţe, tamburine şi alte jucării din metal. La fel şi Metaloglobus din Bucureşti care, în plus, mai producea si jucării pe arcuri, jucării din pluş, telefoane, mini maşini de cusut şi pistoale. Iar celebra Arădeanca făcea sute de modele de păpuşi. Toate aceste fabrici exportau 80% din producţie, iar jucăriile lor ajungeau în anii 60 si 70 să le concureze calitativ pe cele din Occident.
„Tabla de grosimea care trebuia, straturile de grosimea care trebuiau şi ieşeau jucării rezistente”, mai spune Cristian Dumitru, colecționar.
Aceasta trompetă a fost produsă la fabrica Metaloglobus din București, acum 40 de ani. Funcţionează, în continuare, perfect.
Jucării îngropate de speculanții imobiliari
Înfiinţată în 1923 de industriaşul austriac Weiss Manfred, Metaloglobus producea ambalaje metalice, cazane, numere stradale si felinare pentru ţările arabe. După naţionalizare, muncitorii se specializează şi în inoxuri, fermoare şi cartuşe de vânătoare, iar în 1965 deschid secţia de jucarii. 4-5 milioane de căţei, pisoi şi veveriţe de pluş sau puşti, mitraliere, trompete şi tamburine din fier erau produse anual aici.
Fabrica devine celebră datorită autobuzului ONT, replica în miniatură a celui adevărat de la Oficiul Naţional pentru Turism. Era jucăria care se epuiza prima în librării în anii 70.
„Era realizată din foarte multe piese, deci avea elemente din tablă cromată, elemente din tablă vopsite, roţi din cauciuc, capace metalice vopsite. Bara era separat, farurile erau piese separate. Gemuleţele din plexiglas”, explică Cristian Dumitru.
De pe aceeaşi banda iese şi celebra maşină de cusut Rodica, funcţională până în zilele noastre.
„Era o colegă care îmi spunea că o perdea foarte subţire pentru bucătărie şi-a lucrat-o la o maşină de cusut din asta”, spune Minodora Curcă, fostă angajată la Metaloglobus.
Minodora Curcă a lucrat la secţia Jucării Mecanizate, unde roboteau zilnic 200 de oameni. Asamblau jucării cu arcuri şi motoraşe. Ea a fabricat cunoscuta broască mecanică.
„Aveam o grijă deosebită să finisam fiecare bucăţică, să nu se zgârie copilul, să nu se taie. Toate elementele care făceau motoraşul erau foarte mici, erau unse cu un ulei, ne alunecau din mână, ne răneam la deget”, își amintește fosta angajata la Metaloglobus.
Metaloglobus, pe plus la Revoluție
Revoluţia prinde fabrica Metaloglobus într-o situaţie fericită: fără datorii, cu produse pe stoc, cu contracte pentru export şi cu 2.400 de angajaţi. Halele şi atelierele, ridicate pe cateva zeci de mii de metri pătraţi, adăpostesc sute de utilaje, prese de ambutizat, cazane cu aburi, matriţe, maşini de şlefuit, de litografiat şi de tipărit. În 1991, Guvernul Văcăroiu o transformă în societate comercială pe acţiuni. Este momentul când Metaloglobus începe să piardă piaţă şi comenzi.
„Intrarea noastră în economia de piaţă a făcut ca multe unităţi să nu reziste. Şi să dispară. Una era conjunctura în care erau obişnuiti oamenii să lucreze, pe o piaţă protejată de stat, şi alta situaţia când economia s-a deschis spre piaţa internaţională”, susține Ion Iliescu, fost președinte al României.
Jucăriile chinezești și turcești intră pe piață
În plus, în magazinele din România ajung, imediat dupa 1990, jucării chinezeşti cu baterii, colorate, atrăgatoare şi extrem de ieftine. Lovitura de graţie pentru fabricile de jucării.
„Nimeni nu mai cumpăra o jucărie care era de zece ori mai scumpă decat una chinezească, chiar dacă era mai bine făcută”, spune Cristian Dumitru.
1993 este ultimul an în care Metaloglobus mai fabrică propriile jucării. Mamutul mai supravieţuieşte acum din jucării pentru ouă Kinder, fabricate pentru un partener italian. În 1999, partenerul pleacă şi întreaga fabrică rămâne în aer.
AVAS decide să o privatizeze şi vinde întreaga platforma Metaloglobus omului de afaceri sirian Imad Mohamad Kassas. Întreaga familie Kassas este implicată în afaceri. Soţia investitorului deţine, printre altele, un atelier de jucării cu sediul chiar în curtea Metaloglobus, iar fratele lui Imad Kassas cumpără, în 2006, Uzinele Chimice Turda.
„Când am venit aici încă se mai produceau tăvi de inox, erau utilaje, prese hidraulice. Dar după aia iarăşi nu mai era rentabil. A apărut inoxul turcesc care era mult mai fin, nu era la fel de gros ca acesta pe care-l produceam noi. Şi la fel ca şi cu China, ne-au omorât”, spune Diana Kassas, manager marketing, fiica lui Imad Kassas.
Diana Kassas, fiica investitorului, spune că, la şapte ani de la privatizare, tatăl său a fost forţat de piaţă să oprească producţia şi să închirieze halele. Fabrica mai rămâne cu 73 de angajaţi.
„Mult mai rentabil decât ar fi fost să ţinem nişte prese care consumă foarte mult curent, apă, foarte mulţi muncitori”, spune mai ea.
„Regina imobiliarelor”
Alături de Imad Kassas, acţionar devine şi Tanţi Virginica Dumitrescu, numită de presa „Regina imobiliarelor", şi cunoscută pentru afaceri controversate cu terenuri din Bucureşti. De exemplu, cumpărarea a 22 de hectare de teren din moşia Ghica cu un preţ modic.
Astăzi, Metaloglobus mai înseamnă doar 20 de angajaţi care întreţin clădirile. O parte sunt închiriate de 40 de firme, altele sunt goale şi aşteaptă noi chiriaşi.
Din fabrică a mai rămas un mic atelier de figurine din pluş, iar patronii se pregătesc să oprească producţia de jucării.
„Competiţia este mult prea mare din afară şi nu ne mai permitem”, adaugă Diana Kassas.
Păpușa Arădeanca, la schimb cu banane
La Arad, o altă fabrică de jucării a intrat oficial în faliment, după 65 de ani de viaţă: Arădeanca, cel mai vechi producător autohton de păpuşi.
Deţinută de SIF Muntenia, Asociaţia Salariaţilor şi peste 1200 de persoane împroprietărite gratuit de stat, fabrica nu a reuşit să supravieţuiască în capitalism, în ciuda unor reţete pe care le-a încercat timp de 20 de ani. În 1989, la Arădeanca lucrau 1900 de oameni. Păpuşile de aici erau visul oricărei fetiţe.
Păpuşile de la Arădeanca erau atât de apreciate încât în anii 80 mergeau la export nu doar în ţările sovietice, ci şi în Marea Britanie.
„Puteai să-ţi cumperi o haină de blana pentru câteva păpuşi de la Arădeanca, făcând un mic troc într-un târg din Moscova”, spune Cristian Dumitru, colecționar de jucării.
Tot atunci fabrica începe să producă celebra păpuşă-negresă. Se spune că până în anii 90 fiecare fetiţă din România avea acasă câte o negresă.
„Se trimiteau vagoane, vapoare întregi de păpuşi în Africa, se întorceau minereuri, materii prime, vapoare cu banane. Era un troc, era foarte avantajos, ei n-aveau păpuşi, noi n-aveam banane”, mai spune colecționarul de jucării.
Donald Duck cu tatuaj
În anii 60, succesul era al păpuşii pionier, care îşi puteau schimba hainele şi deveni păpuşa - coşar, medic sau marinar. Pentru asta, pe lângă secţiile în care se fabricau şi se vopseau păpuşi, Arădeanca deschide şi o secţie de croitorie. În anii 80, foarte popular devine Donald-ul din cauciuc.
„Prin anii 80, când se construia Casa Poporului, erau vreo două basculante şi şoferii îl ţineau pe bordul basculantelor”, povestește Cristian Dumitru.
Pentru Donald muncesc ateliere întregi de pictori. Maimuţoiul din plastic este lucrat manual şi pictat de mai multe ori, astfel încât vopseaua să reziste zeci de ani.
„Fiind marinar a trebuit să-i facă un tatuaj, lucru de neacceptat in epoca comunistă. După zeci si zeci de spălări chiar au rezistat. Chiar am recuperat un Donald de la un domn parcă acum zece ani, care îşi antrena câinele cu el şi Donaldul era destul de întreg”, spune Cristian Dumitru.
Invenţiile de după anii 90, precum producerea piticilor pitici de grădină, păpuşilor Nadiei Comăneci sau a altor sportive şi căntăreţe celebre nu au reuşit să salveze Arădeanca.
Trenuleţele din lemn, o afacere deraiată
În Bucureşti, o altă fabrică de jucării se chinuie să o mai ducă. Este Cooperativa Meşteşugărească Arta Lemnului, care, pe lângă mobilă şi artizanat, produce din 1968, şi jucării. Timp de 30 de ani a făcut numărători, figurine din lemn, leagăne, cai-balansoar, trenuleţe şi cuburi pentru clădit. Şi ea a fost îngropată de piaţa jucăriilor chinezeşti. Mai supravietuieşte sub forma unui mic atelier, graţie chiriilor încasate pentru alte spaţii.
Are norocul că deţine 11.000 de metri pătraţi de clădiri şi 20.000 de metri pătraţi de teren. O treime sunt închiriate. Anul trecut a avut o cifra de afaceri de 1,6 milioane de lei şi un profit de 140.000 de lei, dar nu din fabricarea jucăriilor. Din 1200 de angajaţi au mai rămas 50.
În secţia de asamblare, cei trei angajaţi lucrează tot ca în tinereţe, lângă soba cu lemne.
„Păi s-a oprit, de unde atâţia bani? Gata, ne-a dat până la ora asta.”
„În condiţiile astea, eu şi colegii suntem de atâţia ani aici.”
„Foarte, foarte greu. Nu se vând, bani nu mai sunt.”
Acestea sunt doar câteva dintre reacțiile angajaților.
Arta lemnului a cunoscut şi gloria, în anii 85-89, când exportau în Germania, Franţa, Anglia şi America. Unul dintre jocurile foarte căutate era AR-CO, cu piese din lemn pentru clădit.
„Aveam de lucru de nu se poate, aveam curtea plină de material, că ieşeam la material în curte să ni-l depozităm”, spune Mariana Boitan, angajată la Arta Lemnului.
Radu Stelian este preşedintele Cooperativei Arta Lemnului de 22 de ani. S-a angajat aici la 16 ani, ca strungar în lemn, şi a lucrat, pe lângă pudriere, vaze şi casete, şi jucării, în secţia specială numită Complex Militari.
„Cândva, secţiile noastre pline de activitate”, spune Radu Stelian.
În trecut, numai secţia de jucării avea peste 250 de angajaţi, cu tot cu un Centru de Creaţie, care gândea „reţeta” jocurilor. Comenzile erau asigurate prin cooperativa meşteşugărească centralizată - ICECOOP, care făcea rost de clienţi şi negocia contractele.
„La export plecau garnituri de tren. În gara Cotroceni, nu exagerez, garnituri de 4-5-6 vagoane... Şedeam până la 1-2 noaptea, se pleca cu camioanele, descărcau coletele în gară ca mâine dimineaţă vama să fie făcută, să plece, să se încadreze”, își amintește Radu Stelian, președinte CMS Arta Lemnului.
Se exportau căsuţe demontabile şi, cel mai mult, table pentru pentru teme. Le preferau englezii, fiindcă era şi jucărie, şi material didactic.
„Un trepied unde scria temele cu creta, cu numărătoare jos, cu ceas care fixa copilul. Şi ea se plia uşor ca să intre în geanta copilului”, explică Radu Stelian.
Revoluţia prinde Arta Lemnului cu angajamente pe termen lung şi curtea plină de materii prime, accesorii, pânze, magneţi, rulmenţi şi balamale. Din 1992 angajaţii pleacă şi îşi deschid ateliere particulare. Fabrica pierde comenzi şi face datorii.
„Ca să încălzeşti această curte cu agent termic de la RADET, ne-a băgat în sapă de lemn într-un an, doi”, mai spune președintele CMS Arta Lemnului.
Încă o lovitură o primeşte după liberalizarea preţurilor la energie electrică: facturile cresc de trei, patru ori.
„Am avut conturile blocate. Consumam mai mult decât produceam”, adaugă el.
Jucării de subzistență
În 1994, preşedintele Arta Lemnului nu mai aşteaptă ajutor de la stat. În primul rând, opreşte risipa. Grupează secţiile care încă mai produc într-un spaţiu mai mic, cumpăra cazane și încălzește atelierele. Halele nefolosite le închiriază. Cu banii din chirii și cu un mic împrumut modernizează utilajele.
„Suntem la 30-40% capacitate de producţie ocupată de noi. Restul sunt halele goale”, spune Radu Stelian.
Jocurile de carton, o industrie moartă
La fabrica de jocuri din Timişoara, povestea este aceeaşi. Odiseea Întreprinderii Poligrafice Banat începe în 1948, când, pe lângă reviste, cărţi şcolare şi ziare, sunt tipărite şi jocuri pe carton - „Piticot", „Nu te supăra frate" sau „Păcălici".
Investiţia făcută de comunişti la Timişoara face din întreprindere una dintre cele mai moderne din ţară.
„Era cam vârf de lance în România”, spune Ioan Laslău, fostul director al Întreprinderii Poligrafice Banat.
În întreprindere, între 1960 şi 1989, anii de glorie, munceau peste 1.000 de angajaţi, dintre care 200 numai la secţia de tipărire a jucăriilor.
În comunism, producţia a crescut constant - dacă în 1965 se tipăreau un milion pe an, în 1989, pe poarta fabricii ieşeau 7 milioane de jocuri. Jumătate mergea în Uniunea Sovietică.
„Imprimam dintr-un singur sortiment de hârtie, 20 de tone pe zi. Un TIR. Un TIR intra cu hârtie şi un TIR ieşea cu producţia finită”, afirmă Ioan Laslău.
Ioan Nicolau a inventat zeci de jocuri de carton comuniste - COLORAMA, JOCUL PROVERBELOR HAZOASE, JECO, ANIMALE DE PE CONTINENTE, puzzle-uri, clădiri şi cartiere făcute din cartonaşe sau ZOO ALFABET. Ceea ce crea el pe hârtie se tipărea în serie la Timişoara.
„Copilul trebuie să înveţe ceva. Şi pentru mine a fost un crez, fiecare joc pe care-l vedeti aicea îl învăţa ceva”, spune Ioan Nicolau.
Terenurile valoroase
După 1989, a început decăderea. Fabrica a fost privatizată, iar pachetul majoritar de acţiuni a fost preluat de Cofinec Group, concern olandez înfiinţat în 1990 prin cumpararea mai multor tipografii si firme de ambalare din lume.
„S-a vândut 40%, cât a fost privatizarea pe cupoane. Pe cât credeţi că s-a vândut? Pe vreo 60.000 de dolari”, susține Ioan Laslău, fostul director al Întreprinderii Poligrafice Banat.
Fără investiţii, comenzile s-au rărit, foştii parteneri din blocul comunist au început să importe jocuri din alte ţări. Treptat, dar sigur, Întreprinderea Poligrafica Banat a ajuns în pragul falimentului.
„A căzut agricultura. Materia primă pentru fabricile de conserve s-a dus dracului şi noi tipăream etichetele acestor întreprinderi”, spune Ioan Laslău.
Dupa închidere, fosta fabrică, terenul şi ce a mai ramas din clădiri, au fost cumpărate de un alt investitor: S.C. PARK PLAZA S.R.L.
A cumpărat, nu a reparat nimic şi are de gând să construiască un complex modern de birouri. Dar, din 2007, nimic nu s-a întâmplat.
„A ajuns o parte importantă din fabrică la fier vechi”, spune fostul director al Întreprinderii Poligrafice Banat.
De 25 de ani Moş Crăciun i-a luat locul lui Moş Gerilă. Pentru industria de jucării, moşul capitalist nu a adus prea mult noroc. Marii producători de jucării evită România pentru extinderea afacerilor. Câteva fabrici mici nou-înfiinţate concurează timid păpuşile vorbitoare, maşinile sau avioanele electrice aduse din China. Jucăriile comunismului, puţine şi traince, rămân doar piese de muzeu.
- Etichete:
- comunism
- fabrici
- metaloglobus
- romania furata
- jucarii romanesti
- fabrica jucarii
- papusa aradeanca
- autobuzul ont
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News