Noua eră a monopolului

În continuare, analiza lui Joseph E. Stiglitz despre școlile de gândire din economie și modul în care acestea conturează lumea în care trăim. 

Cele două mari școli de gândire din economie

NEW YORK – Timp de 200 de ani, au existat două școli de gândire ce au dezbătut felul în care venitul este redistribuit și modul în care funcționează economia. Una dintre perspective, ce derivă din viziunea economică a lui Adam Smith și a economiștilor liberali din secolul al XIX-lea, pune accent pe importanța piețelor competitive. Cealaltă ține cont de faptul că abordarea lui Smith duce la concentrarea avuției (există estimări care spun că în jur de 1% din populație deține la fel de multă avuție ca restul de 99%; inegalitățile există și la nivel de state n.r.) și își ia drept punct de plecare tendințele evidente ale pieței ce conduc la crearea monopolului. Este important ca amândouă să fie înțelese, deoarece opinia noastră în legătură cu politicile guvernamentale și inechitățile are la bază una dintre explicații.

Pentru liberalii din secolul al XIX-lea și adepții lor, piețele sunt competitive, așa că toate câștigurile indivizilor sunt legate de aportul lor social (”produsul marginal”, pe limbajul economiștilor). Capitaliștii sunt mai degrabă recompensați pentru economisiri decât pentru consum – pentru abstinența lor, așa cum ar spune Nassau Senior, unul dintre predecesorii mei în cadrul Drummond Professorship of Political Economy, din cadrul Universității Oxford.

Diferențele de venit erau calculate în funcție de activele deținute – atât în ceea ce privește capitalul uman, cât și cel financiar. Analiștii distribuției inechitabile a venitului s-au concentrat, astfel, pe factorii distribuitori ai activelor, inclusiv pe felul în care acestea au fost transmise de la o generație la alta.

Cea de-a doua școală de gândire pornește de la ideea de ”putere”, inclusiv de la capacitatea de monopolizare a controlului sau, în cazul în care vorbim despre piața muncii, a autorității asupra angajaților. Analiștii acestui domeniu s-au concentrat pe elementele care dau naștere cadrului favorabil exercitării puterii, pe felul în care mecanismele acesteia sunt menținute și întărite și pe alte caracteristici ce împiedică piețele să devină competitive.

Unde au eșuat acțiunile politice privind economia

În Occident, în perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial, școala de gândire liberală a fost cea dominantă. Cu toate acestea, pe măsură ce inegalitățile economice deveneau tot mai mari, iar îngrijorarea în această privință a crescut, școala a devenit din ce în ce mai puțin capabilă să explice felul în care funcționează economia.

Astfel, astăzi, cea de-a doua școală de gândire devine din ce în ce mai populară. Până la urmă, bonusurile imense plătite către directorii de bancă în timp ce aceștia duc firmele lor către prăpastie sunt dificil de conciliat cu opinia că plata individuală are ceva de-a face cu contribuțiile sociale ale indivizilor. Desigur, din perspectiva istorică, oprimarea unor grupuri însemnate – sclavi, femei și minorități de tot felul – sunt dovezi clare că inegalitatea reprezintă produsul unor relații de putere. În economia actuală, multe sectoare – telecomunicațiile, televiziunea prin cablu, domeniile digitale (de la social media la căutările pe Internet), asigurările de sănătate, produsele farmaceutice, afacerile în agricultură și multe altele nu pot fi înțelese folosind șablonul competiției.

În aceste domenii, competiția se manifestă ca oligopol (piață a mărfurilor monopolizată de un număr redus de mari producători n.r.) și nu în sens ”pur”, așa cum îl cunoaștem din manuale.

Puține domenii pot fi definite drept unele de ”price-taking”: în general firmele sunt prea mici pentru a putea influența piața. Agricultura este cel mai bun exemplu, însă intervenția guvernului în politicile acestui sector este extrem de mare, iar prețurile nu sunt stabilite de către actorii de pe piață.

Consiliul Consultanților Economici ai Președintelui Statelor Unite, Barack Obama (”Council of Economic Advisers”), condus de către Jason Furman, a încercat să estimeze amploarea creșterii gradului de concentrare din piață, dar și efectele acestui process. În cazul majorității ramurilor industriale, potrivit estimărilor CEA, măsurătorile standard arată creșteri însemnate, chiar dramatice a concentrării: spre exemplu, cota primelor zece bănci pe piața depozitelor bancare a crescut de la 20% la 50% în doar 30 de ani (între 1980 și 2010).

Unele creșteri ale puterii de pe piață sunt rezultatul direct al schimbărilor tehnologice și ale structurii economice: analizați ”economiile de rețea”, în care mediul online joacă un rol important, precum și creșterea industriilor conexe sectorului serviciilor la nivel local. Acestea se petrec datorită faptului că firmele – Microsoft sau companiile farmaceutice sunt exemple bune – și-au perfecționat metodele de ridicare și menținere a barierelor de intrare pe piață, ajutate adesea și de forțele politice conservatoare. Acestea justifică existența unor slabe sisteme anti-trust (sisteme care favorizează competitivitatea echitabilă pe piață n.r.) și incapacitatea de limitare a puterii pieței pe baza faptului că acestea sunt în mod ”natural” competitive.

Necesitatea de a schimba convingerile economice predominante

Dar unele situații dovedesc abuzul flagrant și influențele asupra puterii pieței prin intermediul acțiunilor politice: spre exemplu, marile bănci au făcut lobby la nivelul Congresului Statelor Unite pentru obținerea unor amendamente sau pentru respingerea legislației ce separă zona băncilor comerciale de alte zone financiare.

Consecințele sunt evidente în urma analizei datelor, inechitățile ivindu-se la toate nivelurile, nu doar în ceea ce-i privește pe indivizi, ci și firmele acestora. Raportul CEA a relevat faptul că ”primele 10% dintre companii au constatat un profit de cinci ori mai mare față de mediana investițiilor în capital. Acest raport era doar de două ori mai mare acum un sfert de secol”.

Joseph Schumpeter, unul dintre cei mai mari economiști ai secolului XX, a argumentat că nu ar trebui să fim îngrijorați de puterea de monopol: monopolul este temporar, s-ar declanșa o competiție acerbă pentru piață, iar acest fapt ar asigura competitivitatea prețurilor.

Cercetarea mea, realizată acum ceva timp, a arătat neajunsurile analizei lui Schumpeter, iar dovezile empirice din zilele noastre o confirmă. Piețele de astăzi sunt caracterizate de profituri uriașe obținute prin monopoluri persistente.  

Consecințele acestui fapt sunt profunde. Multe dintre convingerile cu privire la economiile de piață se bazează pe acceptarea modelului competitiv în care câștigul marginal este proporțional față de contribuțiile sociale.  Această viziune a dus la poticniri ale eventualelor intervenții oficiale: dacă piețele sunt în mod fundamental eficiente și corecte, sunt puține măsuri pe care guvernele pot să le adopte pentru a îmbunătăți lucrurile. Dar dacă piețele se bazează pe exploatare, rațiunea din spatele doctrinei laissez-faire dispare. Într-adevăr, în cazul acesta, bătălia împotriva puterii deja înrădăcinate nu se transformă doar într-o bătălie pentru democrație; este și o bătălie pentru eficiență și pentru prosperitatea distribuită corect.

Titlul, introducerea și subtitlurile aparțin editorului.

English version @ProjectSyndicate: Monopoly’s New Era