Replici acide între Papa Francisc și Donald Trump

Data publicării:
trump2

Papa Francisc a criticat metodele prin care Donald Trump vrea să oprească imigraţia ilegală din Mexic în Statele Unite.

„O persoană care se gândeşte doar la ridicarea de ziduri - oriunde s-ar afla ele - şi nu la construirea de poduri nu este un creştin”, a spus Suveranul Pontif.

„Sunt creştin şi sunt mândru de acest lucru. Este ruşinos pentru un lider religios să pună la îndoială credinţa unei persoane. Sunt mândru că sunt creştin şi, ca preşedinte, nu voi permite atacarea şi slăbirea permanentă a creştinismului, aşa cum se întâmplă acum în mandatul actualului preşedinte”, a fost replica lui Donald Trump, candidatul pentru învestitura republicană.

Magnatul american l-a acuzat pe Papa că este „o fiinţă foarte politizată”.

„Mulţumesc lui Dumnezeu că a spus că sunt un politician, pentru că Aristotel a definit omul drept un animal politic. Cel puţin sunt o fiinţă umană”, a răspuns Papa Francisc.

Donald Trump i-a mai transmis Suveranului Pontif că ar trebui să se roage ca el să devină preşedintele Statelor Unite.

Dacă şi când Vaticanul va fi atacat de ISIS, toată lumea ştie că acesta este trofeul suprem al ISIS, vă garantez că Papa îşi va fi dorit şi se va fi rugat ca Donald Trump să fi fost preşedinte, pentru că acest lucru nu s-ar fi întâmplat. (...) ISIS ar fi fost şters de pe faţa pământului, spre deosebire de ce se întâmplă acum cu toate discuţiile şi nicio acţiune a politicienilor”, a declarat Donald Trump.

Trump și declarațiile despre religie:

- ianuarie 2016: „Îi voi proteja pe creștini”

- iulie 2015: „Cred că dacă fac ceva greșit, cred, pur și simplu încerc să îndrept. Nu-l aduc pe D-zeu în peisaj”.

- 2011: „Cred în Dumnezeu. Sunt creștin. Cred că Biblia, cu siguranță, este Cartea... Sunt protestant, sunt presbiterian. Și știți că am avut o bună relație cu biserica de-a lubngul anilor. Cred că religia este un lucru minunat, cred că religia mea este o religie minunată”.

- decembrie 2015, despre musulmani: „Până nu vom putea să determinăm și să înțelegem această problemă și amenințarea pe care o reprezintă, țara noastră nu poate fi victima atacurilor oribile comise de oman i care cred doar în jihad și n-au niciun fel de simț al rațiunii sau al respectului față de viața umană”.

- 2011, despre musulmani în general: „Și apropo, mulți, mulți, majoritatea musulmanilor sunt oameni minunați, dar există oare o problemă musulmană? Uitați-vă ce se întâmplă. Uitați-vă ce se întâmplă chiar aici, în orașul meu, cu World Trade Center și o mulțime de alte locuri”.

- februarie 2016, despre faptul că fiica sa a trecut la iudaism: „Vreau să-i mulțumesc fetei mele de confesiune mozaica. Am o fată care a trecut la iudaism. Nu a fost ăsta planul, dar sunt bucuros că s-a întâmplat”.  (sursa: bbc.com)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Zboruri amânate cu până la trei ore pe aeroportul din Iași din cauza ninsorilor
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...