Statele Unite au efectuat primul atac cu o dronă împotriva Statului Islamic în nordul Siriei folosind baza turcă de la Incirlik. Anunţul a venit miercuri de la Pentagon. Iar oficialii americani au precizat că vor efectua noi raiduri de la aceeaşi bază. De data aceasta şi cu avioane de luptă cu pilot.
Explicaţiile au venit de la Ankara: Statele Unite pot folosi baza de la Incirlik şi pentru altfel de misiuni decât cele de recunoaştere ale dronelor.
„După cum s-a decis în şedinţa de guvern, baza Incirlik poate fi folosită oricând este nevoie”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE turc, Tanju Bilgic.
Incirlik se află la doar 400 de kilometri de Raqqa, autoproclamata capitală a grupării jihadiste Statul Islamic. Datorită poziţiei, americanii pot ajunge foarte repede în orice punct din această regiune mereu în fierbere.
„Cred că folosirea bazei de către americani este mai degrabă simbolică. Turcii le dădeau deja voie americanilor să lanseze drone de aici, iar acum le dau voie să opereze şi avioane cu pilot. Va scurta timpul de zbor, ceea ce le va permite Statelor Unite să răspundă mai repede când apare vreo criză”, explică Tom Peter, jurnalist american.
Baza Incirlik a fost construită de inginerii americani după cel de-al Doilea Război Mondial şi a fost extrem de importantă pentru Statele Unite pe toată perioada Războiului Rece, precum şi în timpul războaielor din Golf sau a invaziei din Afganistan. În prezent, la Incirlik sunt aproximativ 5.000 de membri ai aviaţiei americane.