Kenya: Cel puţin 68 de morţi şi peste 300 de răniţi în atentatul de la Nairobi. Rude apropiate ale preşedintelui au pierit în atac

Data publicării:
kenya

Situaţia rămâne tensionată în capitala Kenyei, Nairobi, în urma atacului terorist comis sâmbătă la Westgate, un important centru comercial. În jur de 30 oameni sunt încă ţinuţi ostatici de către terorişti, potrivit CNN. Mai multe zeci de persoane au murit şi alte 300 au fost rănite. Printre victime se numără şi doi francezi şi doi canadieni, dintre care un reprezentant oficial al Canadei. Teroriştii fac parte dintr-o grupare din Somalia, afiliată Al Qaida. Într-o postare pe Twitter, aceştia au anunţat că atacul reprezintă un răspuns la prezenţa soldaţilor kenyeni în sudul Somaliei.

Actualizare 14.17. Armata kenyană a luat din nou cu asalt centrul comercial din Nairobi. Aproximativ 15 oameni sunt ţinuţi în continuare ostatici, iar islamiştii ameninţă că-i vor executa. De la primele ore ale dimineţii, în zonă s-au auzit schimburi de focuri şi mai multe explozii.

Actualizare 22.42. Numărul celor decedați în urma acestui atac armat a crescut la 68, relatează presa internațională.

Atacul de sâmbătă a fost fulgerător: în doar câteva secunde, centrul comercial din Nairobi s-a transformat într-un teatru de război. Teroriştii au intrat în clădire, au început să tragă focuri de armă şi să arunce grenade. Cei care au reuşit să iasă teferi din clădire au fost preluaţi de forţele de securitate care, la scurt timp după atac, au intrat în centrul comercial.

Există martori care susţin că cel puţin unul dintre terorişti a reuşit să scape, după ce şi-ar fi schimbat hainele. „Când am fost salvaţi, a ieşit din clădire ascunzându-se în grupul nostru”, spune unul din martori.

Mai multe rude ale preşedintelui Kenyei şi-au pierdut viaţa în atac. Şeful de stat Uhuru Kenyatta a promis, într-o conferinţă de presă, că ucigaşii vor fi pedepsiţi cu orice preţ: „Să fie foarte clar: îi vom vâna pe făptaşii acestei crime oriunde vor fugi. Îi vom prinde şi îi vom pedepsi pentru această oribilă crimă.

La câteva ore de la declanşarea atacului, multe dintre centrele comerciale din Kenya au fost închise, ca măsură de precauţie.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...