Mişcarea lui Gulen are o ideologie religioasă „deviantă, cu nimic diferită de cea a Statului Islamic”, a declarat Kurtulmus marţi pentru presă, potrivit News.ro.
Dacă puciul ar fi reuşit, mişcarea predicatorului „ar fi dat Turcia înapoi cu 40-50 de ani şi ar fi putut rupe ţara ca pe Siria”, a adăugat el.
Guvernul de la Ankara ar urma să ceară Statelor Unite extrădarea lui Gulen.
Tot marţi, conducerea militară a anunţat că toate elementele responsabile de puciul eşuat din noaptea de vineri spre sâmbătă au fost „neutralizate”.
Toate elemente „teroriste” au fost „suprimate” la nivel naţional încă de duminică, de la ora locală 16.00, precizează Statul Major General în acest comunicat.
Conducerea politică, eroismul forţelor de securitate loialiste şi curajul publicului au constituit „răspunsul necesar care a fost dat şerpilor din mijlocul nostru”, afirmă Statul Major.
Potrivit unor date furnizate de Biroul premierului, puciul eşuat s-a soldat cu 232 de morţi şi 1.541 de răniţi.