Erdogan vorbește despre „trădători” care „nu vor scăpa de justiţia divină”, după moartea inamicului său declarat, Fethullah Gülen

Data actualizării: Data publicării:
Turkish President and Leader of Justice and Development (AK) Party Recep Tayyip Erdogan
Recep Tayyip Erdogan. Foto: Profimedia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a denunţat marţi pe „trădătorii (care) au scăpat justiţiei turce”, la o zi după anunţarea morţii în Statele Unite a predicatorului Fethullah Gülen, inamicul său declarat, relatează AFP.

„Aceşti trădători au scăpat justiţiei turce mulţumită celor care-i protejează. Ei au plecat fără să dea socoteală pentru sângele martirilor (...), dar nu vor scăpa justiţiei divine”, a declarat preşedintele turc, potrivit News.ro.

Şeful statului turc a cerut de mult timp extrădarea predicatorului, instalat în Statele Unite din 1999, care era acuzat de Ankara de urzirea unei lovituri de stat militare eşuate, în iulie 2016, în Turcia.

„Noi ştim că judecata lui Allah este severă. Ştim că reparaţii vor fi cerute acestor trădători pentru pagubele pe care le-au cauzat ţării noastre”, a clamat Recep Tayyip Erdogan în fața reprezentanţilor Partidului Justiţei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator).

„Noi ne vom continua lupta împotriva Fetö (acronimul peiorativ folosit de Ankara pentru a desemna mişcarea lui Fethullah Gülen). Vom fi în spatele haitei de hiene Fetö în Turcia sau în locurile cele mai îndepărtate din lume”, a ameninţat el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Fethullah Gülen, care a murit duminică în Pennsylvania, în Statele Unite, la vârsta de 83 de ani, a fost, înainte să devină oaia neagră a Ankarei, un aliat preţios al lui Recep Tayyip Erdogan, care a profitat de pe urma mişcării guleniste în anii 2000 pentru a-şi impune puterea.

Însă relația cordială a celor doi, fragilizată din 2010, a fost făcută ţăndări de un scandal de corupţie - orchestrat de către magistraţi de pe nebuloasa gulenistă - care a afectat în 2013 cercul intim al premierului la acea vreme Recep Tayyip Erdogan.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri