Două furtuni tropicale au lovit simultan Mexicul. Cel puțin 55 de persoane au murit

Data publicării:
mexic2

Furtuna Manuel a aruncat în haos celebra staţiune Acapulco. Terminalul aeroportului internaţional a fost inundat, iar turnurile de control nu mai funcţionează, din cauza unei pene de curent. Autorităţile au instalat un pod aerian pentru plecarea celor 40.000 de turişti, mexicani şi străini, care şi-au petrecut weekend-ul în staţiune.

Unele hoteluri le-au permis turiştilor să rămână fără să plătească în plus, dar au fost nevoite să raţionalizeze hrana. Iar problemele nu se opresc aici. Cel mai elegant cartier al oraşului, unde apa a ajuns la nivelul de trei metri, a devenit scena unor jafuri. Sute de localnici din zonele sărace au atacat mai multe centre comerciale, au golit rafturile de alimente şi au furat obiecte electrocasnice. Poliţia locală a primit întăriri, în condiţiile în care oamenii legii trebuie să intervină şi în ajutorul sinistraţilor.

Sute de persoane s-au refugiat pe acoperişuri, după ce ploile torenţiale au transformat străzile în adevărate râuri.

Principala autostradă care duce spre Acapulco a fost blocată în urma a nu mai puţin de 13 alunecări de teren.

În același timp, furtuna Ingrid a făcut prăpăd în est, unde 23.000 de oameni au fost evacuaţi. În statul Veracruz, o alunecare de teren a ucis 12 persoane, după ce autocarul în care se aflau a fost îngropat sub un mal de pământ. Doar trei dintre cele 32 de state ale Mexicului au fost ocolite de intemperii. Deşi cele două furtuni tropicale au scăzut în intensitate, ploile continuă, iar riscul de inundaţii persistă. Este pentru prima oară în ultima sută de ani când Mexicul este lovit de două furtuni tropicale simultan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri