Barack Obama, către liderii grupării teroriste Stat Islamic: „Sunteți următorii pe listă”

Data publicării:
GettyImages-501316240

Barack Obama a făcut un bilanţ scurt al campaniei de până acum. Peste 9.000 de raiduri numai ale coaliţie conduse de SUA, iar rezultatul - Gruparea teroristă Stat Islamic a pierdut 40% din teritoriul locuit pe care îl ocupa în Irak şi suprafeţe importante din zonele ocupate în Siria.

Barack Obama, preşedintele SUA: „Lovim organizaţia Stat Islamic mai puternic ca oricând. Avioanele coaliţiei, bombardierele şi dronele şi-au înteţit loviturile şi vorbim azi de peste nouă mii de raiduri. Luna trecută, am lansat mai multe bombe asupra unor ţinte Stat Islamic decât la începutul acestei campanii. Le eliminăm liderii, comandanţii şi călăii. Unul după altul.

Ţintim obiective ale grupării teroriste Stat Islamic din fieful lor, Rakka, până în Libia, unde l-am ucis pe liderul Stat Islamic de acolo. Un lucru este important: liderii Stat Islamic nu se pot ascunde. Iar mesajul nostru pentru ei este acesta: "Sunteţi următorii pe listă!".

Până acum, gruparea Stat Islamic a pierdut 40% din zonele locuibile pe care le controla în Irak şi va pierde şi mai mult. Organizaţia teroristă Stat islamic continuă să piardă teritorii în Siria. De fapt, în această vară, gruparea Stat Islamic nu a avut niciun succes major în ofensiva sa terestră din Siria şi Irak.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri