Analiști: Începutul sfârșitului pentru președintele Venezuelei 

Data publicării:
GettyImages-456054140

Autorităţile din Venezuela au decretat starea de urgenţă economică pentru 60 de zile ca să poată apela la companiile private pentru a furniza produse de primă necesitate.

„Astăzi, 13 mai, decretez stare de urgenţă economică pentru a apăra ţara. Acesta este decretul semnat şi aprobat pentru protejarea ţării noastre”, a spus președintele Nicolas Maduro la acea dată.

Ordinul a venit după luni de criză economică profundă şi după doi ani de proteste aproape neîntrerupte.

Panica şi furia străzii nu l-au intimidat însă pe preşedintele Nicolas Maduro, care este convins că poate salva ţara. Iar pentru asta, spune el, eeste nevoie de o mînă de fier într-o mănuşă de oţel.

Pe patronii care şi-au închis fabricile, pentru că nu mai au materie primă ca să-şi continuie activitatea, i-a ameninţat cu naţionalizarea şi cu închisoarea.

„Camarazi, sunt gata să predau puterii publice fabricile pe care nişte conservatori din ţara asta le-au închis. O fabrică oprită este o fabrică încredinţată poporului. O să facem asta! A venit vremea să facem asta şi să radicalizăm revoluţia”, a susținut Nicolas Maduro.

Ani de cheltuieli absurde

Ajuns preşedinte în 2013, după moartea lui Hugo Chavez, Nicolas Maduro a jurat să ducă mai departe ideologia socialistă impusă de predecesorul său, dar şi modelul economic în care statul controlează aproape tot.

Acest model economic a funcţionat pe vremea lui Chavez, când barilul de petrol atinsese preţuri record. Acum, barilul se vinde la jumătate, iar preşedintele Maduro nu-i mai poate îmbuna pe venezueleni cu programe sociale susţinute cu bani scoşi din petrol - chiar dacă ţara sa are cele mai mari rezerve din lume, circa 20 la sută din totalul planetei.

În vremurile bune, autorităţile nu s-au gândit să economisească bani sau să investească inteligent ci dimpotrivă. Apropiaţii regimului şi-au băgat în propriile buzunare profitul care trebuia să ajungă la bugetul de stat, iar regimul a cheltuit sume uriaşe pentru diverse capricii. Un exemplu este grăitor: 45 de milioane de dolari au fost cheltuite anual pentru susţinerea pilotului de Formula Unu, Pastor Maldonado, care nici nu se poate lăuda cu multe trofee, dar care este tratat ca un erou naţional.

Acum, pe Nicolas Maduro nici retorica antiamericană nu pare să-l mai ajute, o retorică cu care mentorul său Hugo Chavez scoatea sute de mii de susţinători în stradă. Puţini îl cred acum când spune că tot ceea ce se întâmplă în Venezuela este, de fapt, un complot pus la cale de Statele Unite. Cu sau fără susţinerea populară, preşedintele este gata să riposteze chiar şi militar pentru a-şi duce la sfârşit mandatul, respectiv anul 2019.

„Am cerut forţelor armate şi miliţiilor să organizeze exerciţii militare naţionale pentru a ne pregăti pentru orice scenariu, pentru că pământul acesta este sacru şi trebuie să ne asigurăm că este respectat”, a spus Nicolas Maduro.

Armata, pregătită să înăbușe o posibilă revoltă populară

Militarii nu trebuie să fie pregătiţi doar pentru a contracara presupusele agresiuni externe, ci şi revolta populară. În marile oraşe, Maduro a trimis trupe pe străzi şi doar o scânteie lipseşte pentru izbucnirea unui război civil. Situaţie care poate devenit uşor începutul sfârşitului pentru Nicolas Maduro, cred mulţi analişti politici.

Între timp, opoziţia cere referendum pentru revocare şi strânge semnături pentru vot. Venezuelenii vor şi ei schimbare, pentru că viaţa li s-a transformat într-o luptă zilnică pentru supravieţuire. Ultimele sondaje arată că aproape 70 la sută din populaţie nu-l mai vrea pe Maduro preşedinte.

10 ianuarie 2017 este termenul limită pentru organizarea referendumului de revocare. Potrivit legii, o astfel de acţiune poate avea loc, cel mai târziu, cu doi ani înainte de încheierea mandatului şefului statului.

„Vrem schimbare în Venezuela. Nicolas Maduro, dă-ţi demisia pentru binele poporului! Oamenii vor rămâne în stradă ca să-şi apere drepturile”, au strigat oamenii în stradă.

Liderul de la Caracas începe să fie contestat şi în interiorul Partidului Socialist. O parte dintre colaboratori ar vrea să-l vadă plecat de la preşedinţie pentru că, spun ei, pune în pericol moştenirea Revoluţiei Socialiste declanşate de Hugo Chavez acum 17 ani.

SUA: Venezuela, o amenințare pentru securitatea națională

Marile puteri privesc cu îngrijorare situaţia tot mai gravă din Venezuela. China e gata să o ajute cu un împrumut de cinci miliarde de dolari, dar nu e convinsă că aceşti bani vor aduce şi stabilitate în ţară. Statele Unite, în schimb, vorbesc despre Venezuela ca despre o ameninţare directă.

„Situaţia din Venezuela reprezintă o ameninţate neobişnuită şi extraordinară pentru securitatea naţională şi pentru politica externă a Statelor Unite" - se arată într-un document semnat în martie de preşedintele Barack Obama. Este un ordin de prelungire sancţiunilor impuse unor oficiali de la Caracas aflaţi pe lista neagră a americanilor.

Citiți și:
EXCLUSIV. Venezuelean care a trăit în România: Cozile îmi amintesc de perioada Ceaușescu 
Situaţie disperată în Venezuela. Oamenii stau la cozi păziţi de soldaţi
Venezuela, două luni de stare de urgenţă. Liderul de la Caracas invocă un complot al SUA
Foamete în Venezuela. Presă: Oamenii prind porumbei, câini şi pisici pentru a se hrăni
Săptămâna de lucru de două zile, adoptată în Venezuela

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...