Polonia, preferată pentru găzduirea unei noi baze militare a NATO

Data publicării:
breedlove

În schimb, șeful statului spunea, în aprilie, că nu consideră necesară o suplimentare a numărului de militari NATO pe teritoriul țării noastre, subliniind, în schimb, că este nevoie de o concentrare a trupelor pe flancul estic, dar înspre baltici. „Este clar că se va produce o redistribuire a resurselor militare în teritoriul Uniunii Europene. Categoric. Iar țările din flancul estic vor fi printre țările-gazdă. Sunt convins că o concentrare mai puternică va fi la baltici și în Polonia, una rezonabilă în România”, spunea președintele la Digi24

Propunerea generalului Philip Breedlove are în vedere construirea unei baze militare de mari dimensiuni în oraşul polonez Szczecin. Situat în nord-vestul Poloniei, portul are deschidere la Marea Baltică. Baza ar urma să fie dotată cu armament, muniţie şi produse alimentare pentru a putea găzdui mii de soldați ai Alianţei în cazul izbucnirii unei crize regionale.

Alianţa Nord-Atlantică ar trebui să facă mai mult în ceea ce priveşte garanţiile de securitate pentru Polonia, Letonia, Lituania şi Estonia şi să-şi avanseze resursele în est”, a declarat pentru The Times generalul Philip Breedlove, care a precizat că propunerea va fi discutată la următorul summit NATO din Marea Britanie, care va avea loc în septembrie.

Propunerea vine la câteva zile după ce preşedintele Vladimir Putin a declarat că Rusia trebuie să răspundă prezenţei tot mai mari a NATO în Europa de Est. În acest sens, Moscova a început un ambiţios program de reînarmare în valoare de 640 de miliarde de dolari până în 2020.

Rusia va reacţiona în mod corespunzător şi simetric faţă de apropierea NATO de graniţele sale. Rusia trebuie să-şi consolideze capacitatea militară pentru a contracara activitatea NATO în Europa de Est”, a spus Vladimir Putin, citat de RIA Novosti.

În cadrul programului, forţele armate ruse vor fi dotate cu armament modern în proporţie de 70 la sută în următorii şase ani. Vladimir Putin a declarat că în program va fi inclusă şi flota rusească din Crimeea şi Sevastopol, regiuni care au fost anexate de către Rusia. Declaraţiile vin pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Rusia şi ţările occidentale generate de doborârea avionului malaezian în estul Ucrainei.

Statele Unite lansează noi acuzaţii la adresa Rusiei

Unul dintre purtătorii de cuvânt ai Departmentului de Stat a declarat că armata Moscovei a tras focuri de artilerie împotriva militarilor ucraineni. Oficialii de la Washington nu au precizat, totuşi, când s-a întâmplat acest lucru. În plus, Departamentul de Stat susţine că Rusia vrea să le trimită mai multe lansatoare de rachete separatiştilor din estul Ucrainei, pentru a lupta împotriva armatei trimise de la Kiev.

„Avem noi dovezi care arată că Rusia vrea să le livreze separatiştilor din Ucraina lansatoare de rachete mai puternice. Alte dovezi se referă la faptul că Rusia trage focuri de artilerie de pe teritoriul său, în direcţia poziţiilor ocupate de armata ucraineană”, a spus Marie Harf, purtător de cuvânt la Departamentul de Stat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...