Miting-referendum la Harkov. Prorușii cer autonomie

Data publicării:
miting prorus odesa - 6586970-AFP Mediafax Foto-ALEXEY KRAVTSOV

Miting al prorușilor în Odesa FOTO: AFP/MEDIAFAX

Organizatorii adunării de la Harkov au distribuit „buletine” în favoarea „federalizării economice” şi „suveranităţii lingvistice”, pentru a fi completate şi introduse într-un sac din plastic.

Fostă capitală a Ucrainei, Harkov, oraș situat în apropierea graniței cu Rusia, este un fief al filorușilor. Este, de altfel, orașul unde a fost văzut ultima dată fostul președinte Viktor Ianukovici, înainte de a pleca spre Rusia. După ce Ianukovici a încheiat un acord cu opoziția, la 23 februarie, fostul președinte a plecat la Harkov, unde avea loc un congres al aleșilor din parlamentele regionale. Mulți s-au temut în acel moment că acest congres va consemna ruperea de facto a Ucrainei și instituirea a două centre de putere -  la Kiev, proeuropenii, la Harkov prorușii.

La începutul manifestaţiei de duminică de la Harkov, un executor judecătoresc a venit în faţa manifestanţilor pentru a le prezenta decizia de interzicere a adunării, relatează AFP, citată de Mediafax. Huiduit de către mulţime, el a fost nevoit să se refugieze într-un vehicul aparţinând poliţiei, pe care manifestanţii l-au blocat pentru o scurtă perioadă de timp, după care l-au lăsat să plece.

Scandând „Rusia!", „Referendum", „Crimeea, suntem cu tine", manifestanții au desfăşurat un steag rus cu o lungime de aproximativ 100 de metri, în piaţa centrală, în faţa sediului Administraţiei regionale, protejat de cordoane de poliţişti care purtau căşti şi scuturi.

Pe de altă parte, susţinătorii Kievului au decis să-şi anuleze o manifestaţie programată tot la Harkov, pentru a evita eventuale provocări.

Două persoane, un militant prorus şi un trecător, au fost ucise în noaptea de vineri spre sâmbătă la Harkov, în estul Ucrainei, într-un atac armat implicând naţionalişti radicali şi militanţi proruşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...