FOTO VIDEO. Proteste fără precedent în Ucraina: Cel puţin 25 de morţi şi peste 1.000 de răniţi în violenţe

Data publicării:
6497343-AFP Mediafax Foto-GENYA SAVILOV

Kievul s-a transformat într-un adevărat teatru de război. Cel puţin 25 de oameni au murit în confruntările dintre manifestanţi şi forţele de ordine și alte 1.000 de persoane au fost rănite. Între timp, occidentul condamnă violențele, iar Rusia acuză o tentativă de lovitură de stat. Viktor Ianukovici a decretat 20 februarie zi de doliu național.  

FOTO: AFP/MEDIAFAX 

 

Actualizare 13:40: Serviciile speciale ucrainene au anunţat miercuri deschiderea unei anchete pentru tentativă de preluare ilegală a puterii, în urma ciocnirilor din ultimele 24 de ore de la Kiev, soldate cu 25 de morţi.

Ancheta, care vizează „unii oameni politici” fără să îi nominalizeze, se referă la „acţiunile politice ilegale ce urmăresc preluarea puterii”, potrivit unui comunicat al serviciilor secrete (SBU).

Actualizare 13:10: Miniştrii de Externe din cadrul UE se vor reuni de urgenţă, joi, la Bruxelles pentru a discuta despre sancţiunile împotriva regimului preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici, după violenţele din ultimele ore.

Actualizare 12:50: Rusia denunţă o tentativă de lovitură de stat în Ucraina și a cerut liderilor opoziției „să înceteze vărsarea de sânge”. Totodată, Viktor Ianukovici a decretat joi zi de doliu naţional. 

Actualizare 10:00: 25 de morţi şi peste 1.000 de răniţi este cel mai nou bilanţ al violenţelor din Ucraina, aflată în pragul războiului civil.

Ministerul Sănătății a confirmat că jurnalistul Viaceslav Veremii, de la cotidianul local Vesti, a decedat la Kiev după ce a fost împuşcat. Redactorul-şef al cotidianului, Igor Gujva a declarat că Veremii şi un coleg de-al său se întorceau acasă cu taxiul, în timp ce persoane necunoscute au atacat maşina la o intersecţie. Acestea au început să clatine vehiculul, după care i-au tras afară pe şofer şi pe pasageri, pe care i-au bătut. Doi bărbaţi sunt răniţi, iar jurnalistul a murit la spital din cauza unei plăgi împuşcate.

ACTUALIZARE ora 08.30. Ministerul Sănătăţii din Ucraina a anunţat miercuri dimineaţa că 25 de persoane au fost ucise în ciocnirile violente care au avut loc la Kiev între forţele de securitate şi protestatari, relatează Russia Today, în pagina electronică.  

ACTUALIZARE ora 08.05. Prima reacție a lui Viktor Ianukovici după violențele din Ucraina: „Liderii opoziţiei au neglijat principiul democraţiei potrivit căruia puterea se obţine în urma alegerilor, nu în stradă (...) Au depăşit limitatele cerându-le oamelilor să ia armele. Este o încălcare gravă a legii, iar vinovaţii vor compărea în faţa justiţiei.

ACTUALIZARE ora 08.00. Jurnalistul ucrainean Viaceslav Veremii a murit în spital după ce a fost bătut şi împuşcat de persoane necunoscute în centrul Kievului, au declarat colegii săi, citaţi de BBC News Online.

ACTUALIZARE ora 06.00. Violenţele s-au extins şi în provincie. La Liov, protestatarii au luat cu asalt o unitate militară, i-au alungat pe soldati şi au preluat controlul asupra unui depozit de armament şi muniţie. Chiar dacă situaţia se agravează de la o oră la alta, preşedintele Viktor Ianukovici refuză să anuleze intervenţia forţelor de ordine la Kiev şi cere protestatarilor să plece din Piaţa Independenţei. Opoziţia îl acuză că a declanşat un război împotriva propriului popor. Kievul este un oraş sub asediu, şcolile sunt închise astăzi, metroul nu circulă, iar intrările în oraş au fost restricţionate. Potrivit unor surse oficiale, Viktor Ianukovici urmează să se adreseze naţiunii.

Casa Sindicatelor, cartier general al manifestanţilor din centrul Kievului, a fost cuprinsă de flăcări. În piaţă, în aşteptarea asaltului temutelor forţe speciale Berkut, oamenii au ridicat o uriaşă baricadă din cauciucuri, lemnărie şi corturi, cărora le-au dat foc. În spatele peretelui de flăcări, manifestanţii s-au înarmat cu bâte, căşti şi scuturi, gata să se apere.

Întâlnirea de noaptea trecută dintre liderii opoziţiei şi preşedintele Viktor Ianukovici s-a soldat cu un eşec, a anunţat Vitali Klitschko, liderul opoziţiei. Preşedintele nu vrea să asculte. A spus că există o singură opţiune: demonstranţii să înceteze manifestaţiile şi să plece acasă”, a declarat Klitschko.

După ce în timpul zilei au ocupat sediul Partidului Regiunilor, formaţiunea de la guvernare, protestatarii au luat cu asalt Palatul de Justiţie, unde au dat foc dosarelor judiciare. La Liov, al doilea mare oraş al ţării, situat în vestul pro-european, manifestanţii au pus stăpânire pe sediul Administraţiei Regionale şi al Poliţiei.


Marţi, într-o încercare de a opri violenţele, liderul opoziţiei Vitali Klitschko a mers la sediul preşedinţiei pentru a discuta cu Viktor Ianukovici. În capitala Ucrainei a fost instituită stare de asediu, pentru ca jandarmii să poată interveni pentru evacuarea oamenilor din Piaţa Independenţei. La orele nopţii, protestatarii ocupaseră sediul Ministerului de Interne.

După lăsarea serii, trupele ucrainene au înconjurat Piaţa Independenţei, unde se află zeci de mii de oameni. Locul s-a transformat într-un adevărat teatru de război. Ascunşi în spatele unor baricade care pe alocuri sunt înalte de doi metri, manifestanţii aruncă cu petarde şi artificii. Jandarmii răspund cu tunuri de apă şi gloanţe de cauciuc. Mai multe baricade şi corturi au luat foc, iar cerul este luminat de petarde şi cocktailuri Molotov.

Potrivit oficialilor ucraineni, în Piaţa Independenţei „se desfăşoară o operaţiune anti-teroristă”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În cursul zilei de marţi, două avioane de vânătoare au survolat la mică înălţime zona, cu scop clar de a intimida. Potrivit presei locale, autorităţile au oprit circulaţia spre Kiev pentru a împiedica un aflux de protestatari din alte oraşe ale ţării. Ca măsură suplimentară de precauţie, puterea a blocat difuzarea unui canal local de televiziune care transmitea în direct protestele.

Între timp, violenţele s-au extins şi în alte oraşe ale Ucrainei. Marţi seară, manifestanţii au atacat sediile poliţiei şi administraţiei din Liov şi Ternopo.

Ziua a fost cea mai sângeroasă de la debutul manifestaţiilor anti-guvernamentale, la sfârşitul lunii noiembrie anul trecut. 14 oameni ar fi murit, anunţă poliţia ucraineană, iar numărul răniţilor depăşeşte 200.

Luptele între manifestanţi şi poliţie au început în dimineaţa zilei de marţi. Au fost ciocniri violente în mai multe puncte cheie ale Kievului, începând de la sediul Parlamentului, până la clădirea care găzduieşte formaţiunea de guvernământ - Partidul Regiunilor. Manifestanţii au atacat forţele de ordine cu pietre smulse din pavaj, cocktaluri Molotov, sticle, coşuri de gunoi şi chiar cu bucăţi smulse din gardurile de pe marginea drumului. Gazele lacrimogene, tunurile de apă şi bombele acustice folosite de trupele speciale nu i-au înfricoşat.

Luptele de stradă au loc în ziua în care parlamentarii ar fi trebuit să dezbată modificarea Constituţiei pentru reducerea prerogativelor preşedintelui Viktor Ianukovici. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, pentru că politicienii puterii au părăsit sala, dar nu înainte de a se îmbrânci cu cei din opoziţie.

Consternare şi şoc în cancelariile occidentale

Situaţia din Ucraina a provocat îngrijorare în cancelariile occidentale. Administraţia lui Barack Obama s-a declarat consternată de violenţele din Kiev şi a cerut preşedintelui Viktor Ianukovici să înceteze violenţele şi să revină la dialog. Acelaşi lucru l-a cerut şi şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, precum şi secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Cancelariile occidentale au făcut apel la preşedintele Viktor Ianukovici să oprească violenţele şi să pornească dialogul cu opoziţia. La Bucureşti, președintele României se declară profund îngrijorat de violenţele care au dus la pierderile de vieţi omeneşti. Într-un comunicat publicat pe site-ul preşedinţiei, şeful statului face apel la liderul Ucrainei să nu recurgă la forţă şi să nu ordone reprimarea protestatarilor. Un astfel de gest NU poate constitui o soluţie democratică la criza de credibilitate a actualei majorităţi parlamentare - avertizează Traian Băsescu.

De peste ocean, şi administraţia lui Barack Obama s-a declarat la consternată de violenţele din Kiev. „Suntem îngrijoraţi de violenţele care au avut loc în centrul Kievului. Condamnăm violenţele de stradă şi folosirea excesivă a forţei. Forţa nu va rezolva criza. Pentru restabilirea păcii şi a stabilităţii, facem apel la preşedintele Ianukovici să pună punct violenţelor şi să oprească incidentele din Piaţa Independenţei”, a arătat Jay Carney, purtător de cuvânt al Casei Albe.

Mai tranşant, Berlinul avertizează Kievul că riscă sancţiuni din partea Uniunii Europene. „Suntem şocaţi de faptul că oameni au murit şi au fost răniţi. Condamnăm orice fel de violenţă şi cine crede că folosirea violenţei în Ucraina reprezintă calea ieşirii din criză, greşeşte”, a arătat şi ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier

Sunt zguduit. Am fost în Ucraina în ultimele săptămâni şi, împreună cu colegii mei, am încercat să facem tot posibilul pentru a opri vărsarea de sânge”, a spus şi Stefan Füle, comisarul european pentru extindere. Şi şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a cerut puterii şi opoziţiei de la Kiev să găsească o soluţie paşnică la criză: Sunt profund îngrijorată de escaladarea violenţelor şi de numărul victimelor. Aceste violenţe şi această vîrdare de sânge trebuie să înceteze imediat.

Pe de altă parte, Rusia a acuzat Occidentul că este responsabil de degenerarea situaţiei din Ucraina. În schimb, Polonia, prin vocea premierului Donald Tusk, a avertizat că Ucraina este ameninţată de un război civil, care ar avea consecinţe pentru stabilitatea întregii regiuni, şi s-a oferit din nou să contribuie la medierea crizei de la Kiev.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...