Acord de coaliție peste Prut

Data publicării:
AIE2-timpul.md

Marian Lupu (stânga), Mihai Ghimpu (centru) și Vlad Filat (dreapta) FOTO: timpul.md

Anunțul a fost făcut de liderii formațiunilor, după încheierea negocierilor, aproape de miezul nopții, relatează agora.md.

Vlad Filat, Marian Lupu și Mihai Ghimpu au ieșit împreună la declarații, alături de echipele de negociatori.

Potrivit celor trei lideri, acordul ar urma să fie semnat miercuri.

Conform înțelegerii, Partidul Liberal Democrat, condus de Vlad Filat, va propune premierul, Partidul Democrat va avea funcția de președinte al Parlamentului, iar șeful statului va fi ales consensual de către toate formațiunile din alianță.

Potrivit publika.md, pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, la solicitarea Partidului Liberal, va fi modificată Constituția. Astfel modalitatea de alegere a președintelui  va fi făcută în trei etape.   

Republica Moldova are un premier interimar de mai bine de o lună, după ce Chiril Gaburici şi-a anunţat demisia în urma unei anchete privind presupusa falsificare a unei diplome de studii. Între timp, Uniunea Europeană a decis suspendarea finanţării pentru Republica Moldova până la formarea unui nou guvern care să poată purta negocieri cu Fondul Monetar Internaţional.

„Pot să vă spun că acordul de constituire a majorității parlamentare a fost parafat. Am convenit asupra tuturor punctelor. Este un acord politic bun, echilibrat care vine să asigure o majoritate parlamentară Republicii Moldova”, a declarat președintele PLDM, Vlad Filat.

 „Înseamnă un semnal bun și pentru cetățeni, și pentru noi, și pentru partenerii europeni ca să ducem lucrurile bune pe care le-am început în 2009 la capăt”, a precizat și președintele PL, Mihai Ghimpu.

„.Ne așteaptă în continuare ziua de mâine (miercuri – n.r.), pentru a vedea componența nominală a cabinetului de miniștri, după care vom purta consultări cu președintele țării și toate procedurile, iar ulterior vom intra în Parlament cu aprobarea cabinetului de miniștri și programul de activitate”, a declarat la ieșirea de la negocieri Marian Lupu.

PLDM, PD și PL au mai format de două ori coaliții guvernamentale. După alegerile din noiembrie anul trecut, însă, Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu nu a mai intrat în alianța de guvernare, astfel încât coaliția formată de PLDM și PD și-a învestit guvernul cu ajutorul comuniștilor. Instabilitatea politică a fost accentuată odată cu demisia premierului, dar alegerile locale de luna trecută, câștigate la Chișinău pentru a treia oară de Dorin Chirtoacă, vicepreședintele Partidului Liberal, au reconfigurat pârghiile de negociere politică.

Citiți și:

Klaus Iohannis îi avertizează pe politicienii din Republica Moldova
Stratfor: Instabilitatea din Republica Moldova ar putea fi o oportunitate pentru România

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...