„Primii responsabili sunt teroriștii care acum ocupă Donețkul si Luganskul. Și, în mod egal, responsabilitatea aparține Rusiei, pentru că Rusia, îmi pare rău să o spun și am responsabilitatea greutății afirmațiilor, a devenit un partener al acestor teroriști, prin sprijin politic, sprijin cu personal calificat, cu armament de toate categoriile, inclusiv greu”, a declarat Traian Băsescu.
„În opinia noastră, Federația Rusă este un partener al acestor teroriști prin acțiunile pe care le întreprinde”, a adăugat șeful statului.
Acesta a arătat cu degetul spre Moscova și în privința tragediei aviatice în care a fost implicat avionul Malaysia Airlines, apreciind că Rusia este „parte a actului terorist”.
„În ceea ce privește actul terorist care a dus la uciderea a 298 de oameni, responsabilitatea, în urma analizei și informațiilor pe care le avem, responsabilitatea aparține direct grupării teroriste din estul Ucrainei, care a executat lovitura. În mod egal, Federația Rusă, care a pus la dispoziție specialiști și echipamentul necesar, este parte a actului terorist”, a arătat președintele.
Traian Băsescu a mai spus că europenii s-au lăsat conduși de interesele economice în relația cu Rusia.
„Cu certitudine, argumentele economice sunt foarte importante, dar în Uniunea Europeană vorbim de valori. Orice politician european va vorbi despre valori. Aș vrea să știu care este cea mai mare valoare a UE. Nu cumva este cetățeanul? Nu cumva este siguranța cetățeanului?”, a spus el.
Președintele a criticat atitudinea statelor membre UE față de Rusia și faptul că nu au fost impuse până acum sancțiuni mai dure.
„Pentru că nu l-am descurajat la timp pe Putin, pentru că în estul Europei se desfășoară un conflict alimentat de Federația Rusă politic, cu oameni și echipamente, joi după-amiaza au murit 192 de olandezi. Oare noi, în Consiliu, dacă eram fermi, n-am fi putut lua măsurile de descurajare în timp util?”, a spus el.
„Azi e Ucraina, se ajunge la granița balticilor, a Poloniei, a României. Avem riscul să fie mai importante comandamentele economice decât solidaritatea cu statele din flancul estic?Cred că Europa trebuie să vină în practică la valoarea ei reală plecând de la cea mai mare valoare, oamenii, a adăugat Traian Băsescu.
„A aplica cu mănuși sancțiunile din etapa a treia e o eroare, cu cât întârziem mai mult, cu atât vom plăti mai scump neluarea măsurilor de stopare a entuziasmului lui Putin de a recuceri imperiul URSS”, a mai spus președintele.
Traian Băsescu a explicat, în declarația de presă, deciziile Consiliului European de a înăspri sancțiunile la adresa Rusiei
„Se trece de la stadiul listei de persoane la stadiul entităților. Tradus, înseamnă companii, care pot fi bănci, companii energetice, etc. Consiliul European a însărcinat Consiliul deAfaceri Externe să găsească forma juridică pentru a se trece la măsuri împotriva unor entități”, a spus el.
Traian Băsescu a arătat că „sunt vizați și oligarhii, atât cei din anturajul lui Vladimir Putin”, cât și cei din Ucraina, care într-un fel sau altul îi sprijină pe separatiști.
De asemenea, Banca Europeană pentru Investiții, unul din marii finanțatori ai operațiunilor din Federația Rusă, are interdicție de a semna noi operațiuni financiare. Consiliul a cerut și ca Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare să înceteze noi operațiuni de finanțare în Rusia.